Moţiunea de cenzură introdusă la asumarea Proiectului de Cod al Muncii a fost doar un exerciţiu. Corect, civilizat, dar fără nici o şansă. Puterea şi-a atins scopul, şi-a promovat ideile şi iniţiativele, iar Opoziţia le-a contestat. În Piaţa Constituţiei s-au adunat 8-10.000 de protestatari. Totul a fost legal, civilizat şi respectabil. Fiecare poate spune că şi-a jucat rolul. Dar numai Puterea şi-a atins scopul. Să fie acesta semnul indiscutabil al succesului? Adică practica democratică a traversat doar un exerciţiu de verificare a modului de funcţionare? Se poate! În acelaşi timp, suntem obligaţi să ne punem câteva întrebări simple. Traversează populaţia României o situaţie de mulţumire sau de revoltă? Cu un salariu sub 200 de euro pe lună nu putem vorbi de un popor fericit sau măcar mulţumit. Funcţionează instituţiile statului impecabil? Salariile sunt mici, dar statul, prin mecanismele sale, răspunde prompt la toate nevoile oamenilor. Nici asta nu-i adevărat! Instituţiile româneşti sunt ca nişte avioane particulare folositoare doar pentru cei care le conduc. Să zicem că viaţa e grea, instituţiile sunt bolnave, dar politicienii se străduiesc zi şi noapte să repare stricăciunile din mecanismele statului. Nici asta nu-i adevărat! Zi şi noapte, pe canale media şi, cu coada ochiului, în jurul lor, oamenii văd ce abuzuri cumplite se derulează fără nici o oprelişte. Tupeul a devenit normă de comportament iar furtul în văzul tuturor, acoperit cu spoieli de acte, modalitate de devalizare a bugetului public. Tehnica aceasta este uşor de depistat în activitatea tuturor celor aflaţi la putere.

Ce presupune această stare de lucruri? Cu siguranţă că sărăcia, corupţia, abuzurile şi incompetenţa deschid Opoziţiei un câmp larg de exprimare. Mai mult ca niciodată lucrurile par coapte pentru proteste, pentru afirmarea unei alternative politice, pentru proiecte de redresar