În România consumul mediu anual de gresie şi faianţă a fost în 2010 de aproximativ 1,2 mp pe cap de locuitor, de cinci ori mai mic decât în Spania
Gusturile românilor în materie de gresie şi faianţă devin tot mai rafinate, arată studiile companiilor de profil. Un sfert dintre românii care îşi schimbă gresia şi faianţa aleg plăci de culoare bej, în timp ce 22% optează pentru nuanţe de albastru, potrivit unei analize furnizate gândul de unul dintre jucătorii de pe piaţa de profil. Studiul mai relevă faptul că maro şi verde sunt alte două tonuri cu mare căutare în acest moment pe piaţa locală.
"În privinţa particularităţilor de achiziţie în anumite zone ale ţării, s-a putut observa, în ultima perioadă, o atracţie a cumpărătorilor din Moldova pentru plăcile ceramice în culori precum albastru, roşu şi portocaliu. În acelaşi timp, în Oltenia culoarea preferată la achiziţie este bordo, iar în Ardeal culorile alese în majoritatea cazurilor sunt maro şi bej", ne-a declarat Eduard Măcărescu, director de operaţiuni la Cesarom.
Studiile mai arată că românii îşi schimbă gresia şi faianţa o dată la 20 de ani, la fel ca şi italienii, în timp ce în Germania schimbarea are loc, în medie, o dată la 30 de ani, pe motive de conservatorism.
Cine ia decizia schimbării gresiei: femeie, 30-50 de ani, venituri medii
În ceea ce priveşte profilul cumpărătorilor de gresie şi faianţă de pe piaţa autohtonă, şapte din zece cumpărători sunt căsătoriţi. "Decizia de achiziţie şi alegerea plăcilor este luată, în peste 70% din cazuri, de către femei cu vârste cuprinse între 30 şi 50 ani, cu studii medii sau superioare şi cu venituri medii", ne-a declarat Eduard Măcărescu, director de operaţiuni la Cesarom.
Un studiu de anul trecut al companiei Lasselsberger România arată că în România consumul mediu anual de gresie şi faianţă a fost anul trecut de aproximativ 1,2 mp