Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EROARE JUDICIARĂ / Unul din motivele care i-au adus condamnarea lui Ţundrea: Avea acasă reviste porno!

Publicat in Adevarul, miercuri 16 martie 2011 · ·

Rechizitoriul în baza căruia Gheorghe Avram este acuzat de crima pentru care Marcel Ţundrea a făcut 12 ani de închisoare nevinovat sunt semnalate grave erori judiciare care au dus la condamnarea pe nedrept a unui om. Documentul făcut public la începutul săptămânii arată că ancheta s-a făcut în batjocoră şi că acuzarea s-a bazat, printre altele, pe câteva reviste porno pe care le-au găsit în casa lui Ţundrea.

Procurorul-şef Marius Iacob, cel care a preluat cazul Ţundrea şi a scos la iveală că Gheorghe Avram este adevăratul criminal, a făcut public rechizitoriul prin care gorjeanul este acuzat la 19 ani de tragicul eveniment de omorul pentru care Marcel Ţundrea a făcut nevinovat 12 ani de puşcărie.

„Condamnarea lui Ţundrea Ilie Marcel pentru omorul săvârşit în data de 16.06.1992 asupra victimei G.M reprezintă cea mai mare eroare judiciară din istoria justiţiei române“, este concluzia procurorilor care au analizat ancheta coordonată de procurorul Ion Diaconescu în 1992, precum şi deciziile instanţelor care nu au dat crezare apelurilor făcute de Marcel Ţundrea.

Marcel Ţundrea

Documentul arată că ancheta din 1992, anul când s-a petrecut crima, a fost făcută în bătaie de joc, fiind semnalate mai multe erori grave care au dus la acuzarea pe nedrept a lui Marcea Ţundrea. Una dintre ele este faptul că Gheorghe Avram nici măcar nu a fost fost audiat de către procuror, ci doar de poliţişti, deşi, gorjeanul ar fi trebuit să fie considerat unul dintre cei doi principali suspecţi pentru că o văzuse pe victimă înainte să fie violată şi ucisă cu bestialitate prin introducerea de pietre în cavitatea bucală.

Gheorghe Avram

„În cadrul anchetei nu au fost verificate în mod amănunţit alibiurile persoanelor suspecte şi nu au fost avute în vedere elemente care ţin inclusiv de psihologia judiciară, aspecte care ar fi putut

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate finale la Evaluarea Națională! 10 elevi au obținut media finală 10 după contestații

Ziua Constanta acum 40 minute
Rezultatele finale (după soluționarea contestațiilor), înregistrate la probele scrise din sesiunea curentă (23 - 27 iunie) a Evaluării Naționale/EN VIII 2025, au fost publicate astăzi, 10 iulie, conform calendarului, pe site-ul dedicat<https://evalu

Zeci de bătrâni, evacuaţi dintr-un azil din Poarta Albă, în urma unui incendiu de vegetaţie uscată din apropiere

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aproape 50 de persoane au fost evacuate din Centrul de Îngrijire şi Asistenţă din localitatea Poarta Albă, din cauza fumului de la un incendiu izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, la vegetaţia

Percheziții la o grupare care ar fi prejudiciat autoritățile britanice cu un milion de lire sterline

Mediafax acum o ora
Potrivit IGPR, în anul 2024, în urma sesizării din oficiu a polițiștilor, a fost înregistrat un dosar penal în care, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acces

Moțiune de cenzură în Parlamentul European pentru Ursula von der Leyen. Care este nemulțumirea politicienilor

Mediafax acum o ora
Von der Leyen este așteptată să treacă fără dificultăți de votul de joi privind moțiunea de cenzură, deși aceasta ar putea duce la căderea Comisiei pe care o conduce. Deși supraviețuirea sa este considerată aproape sigură, dezbaterea din jurul moțiu

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, prezentată astăzi în Parlament. Când va fi supusă la vot

HotNews acum o ora
Moţiunea de cenzură depusă de AUR împotriva Executivului va fi prezentată joi, de la ora 10:00, în plenul Parlamentului. AUR a anunţat miercuri că a depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Opoziţia a iniţiat acest demers după ce Guve

Ilie Dumitrescu a găsit problema celor de la FCSB după meciul cu Inter Club d'Escaldes: „Asta lipsește”

Gazeta Sporturilor acum 23 minute
Ilie Dumitrescu (56 de ani), fost internațional român și actual analist TV, a analizat jocul celor de la FCSB în duelul cu Inter Club d'Escaldes, scor 3-1, din turul 1 preliminar Champions League. Gigi Becali

VIDEO Gafă la Casa Albă. Trump l-a întrebat pe președintele Liberiei unde a învățat engleza, limba oficială a țării sale

HotNews acum 9 ore
Președintele Donald Trump s-a întâlnit, miercuri, cu mai mulți lideri din Africa, printre ei aflându-se și președintele Liberiei care a ținunt un discurs în limba engleză, limba oficială a țării sale, scrie Reuters. „Liberia este un prieten vechi al

PSG – Real Madrid 4-0. Francezii joacă finala Cupei Mondiale a Cluburilor cu Chelsea. „Un club francez capabil să câștige toate trofeele”

Gandul acum 43 minute
PSG va juca finala Cupei Mondiale a Cluburilor, după ce a învins Real Madrid, scor 4-0. Au marcat F. Ruiz 6, 24, Dembele 9 și G. Ramos 88. A fost ultimul meci al lui Luka Modric la Real Madrid, care după 13 ani la echipa spaniolă va pleca la AC Mila

Viktor Orban cere demisia președintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen

Mediafax acum 9 ore
„Mâine va fi o zi turbulentă pentru Parlamentul European”, a afirmat Orban, referindu-se la votul de încredere ce va avea loc pe 10 iulie în Strasbourg. „Membrii Parlamentului European vor decide dacă ea trebuie să rămână în funcția de șef al birocr

Scrisoarea lui Trump în care o anunţă pe Maia Sandu tariful vamal pentru Republica Moldova: „Vă rugăm să înţelegeţi că rata de 25% este mult mai mică decât cea necesară pentru a elimina deficitul comercial” / 58% din bunurile exportate de Moldova în SUA sunt vinuri dulci

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite ale Americii vor impune, începând cu 1 august 2025, un tarif vamal de 25% pentru toate produsele moldoveneşti exportate pe piaţa americană, a anunţat Donald Trump într-o scrisoare adres

Vremea

București
acum

18°
joi

15°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

22°
joi

17°/26°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

20°
joi

17°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

14°/21°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°