Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Compact şi Smiley concertează joi seară în Sibiu

Publicat in Adevarul, miercuri 16 martie 2011 ·

Trupa Compact vine în Vintage Pub, iar Smiley are recital în Liquid Club. Joia viitoare cei de la Grimus cântă în Music Pub.

CITIŢI ŞI:

Compact - după ani și ani, din nou, la Sibiu

Liviu Vârciu şi soţii Lis, daţi afară din hotel, la Sibiu

Pepe şi Liviu Vârciu s-au distrat într-un club din Sibiu

Cine şi-a făcut planuri să petracă o seară de distracţie, mâine în Sibiu şi caută de zor alternative, are la dispoziţie cel puţin trei evenimente importante. Capul de afiş al distracţiei de joi seară este ţinut de către trupa Compact vine la Sibiu pentru un concert extraordinar, de la ora 21.00 în Vintage Pub.

Piese ca „După ani şi ani”, „Cântec pentru prieteni”, „Trenul pierdut” şi „Să te gândeşti din când în când la mine”, nu vor lipsi din repertoriul trupei clujene. Paul Ciuci, Leluţ Vasilescu, Adrian Kiselef şi Adrian Tinca vin în Vintage Pub, spun că vin la Sibiu, pentru un concert al amintirilor. „Avem prieteni mulţi care ne aşteaptă în toată ţara şi abia aşteptăm să-i întâlnim pe fanii noştri din Sibiu. Avem şi un mesaj pentru ei! Veniţi cât mai mulţi pentru un concert Compact între prieteni”, spune Paul Ciuci, solistul trupei Compact. Preţul unui bilet este de 35 de lei.

Biletele pot fi cumpărate de la Supporter Sports Pub & Grill sau la intrare în Vintage Pub, în ziua concertului.

Smiley face show la 5 ani de Liquid

Pentru cei care doresc să aibă parte de o seară cu muzică mai comercială, atunci pot alege să meargă în Liquid, acolo unde vine să concerteze Smiley cu ocazia party-ului organizat la împlinirea a 5 ani de la deschiderea acestui club. În fine, de mâine într-o săptămână, în Music Pub vin cei din trupa Grimus. Organizatorii au decis să lase intrarea liberă la evenimentul care începe la ora 21.30

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 5 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 7 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 8 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 7 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 6 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 13 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 8 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°