Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: E umilitor să stai ca oile în staul, Guvernul USL nu va cere niciodată aleşilor să nu voteze

Publicat in Romania Libera, miercuri 16 martie 2011 · ·

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat miercuri, înaintea votului asupra moţiunii de cenzură, că decizia formaţiunilor puterii ca parlamentarii acestora să nu participe la vot este una "umilitoare", iar un viitor Guvern al USL nu va cere niciodată un astfel de gest din partea aleşilor săi, potrivit Mediafax.

Ponta l-a felicitat miercuri pe senatorul UDMR, Gyorgy Frunda, care declarase că va lua parte la votul asupra moţiunii de cenzură, chiar dacă va vota împotriva acesteia. "Să stai ca oile acolo în staul păzit de câţiva câini ciobăneşti mi se pare cea mai mare umilinţă. Sunt convins că USL va câştiga următoarele alegeri şi va avea majoritate, mă angajez azi că niciodată Guvernul nu le cere parlamentarilor să stea în bancă", a comentat Ponta.

El a mai precizat că din partea USL vor lipsi sigur doi deputaţi, a căror stare de sănătate este delicată. Este vorba de deputatul PSD, Victor Surdu, şi cel al PNL, Ciprian Dobre.

Pe de altă parte, la dezbaterea moţiunii de cenzură Ponta poartă o o cravată roşie, cu mesaje ale social-democraţilor germani. "E o cravată de la Berlin, de la colegii de la SPD", a precizat Ponta, la întrebarea jurnaliştilor.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat miercuri, înaintea votului asupra moţiunii de cenzură, că decizia formaţiunilor puterii ca parlamentarii acestora să nu participe la vot este una "umilitoare", iar un viitor Guvern al USL nu va cere niciodată un astfel de gest din partea aleşilor săi, potrivit Mediafax.

Ponta l-a felicitat miercuri pe senatorul UDMR, Gyorgy Frunda, care declarase că va lua parte la votul asupra moţiunii de cenzură, chiar dacă va vota împotriva acesteia. "Să stai ca oile acolo în staul păzit de câţiva câini ciobăneşti mi se pare cea mai mare umilinţă. Sunt convins că USL va câştiga următoarele alegeri şi va avea majoritate, mă angajez azi că niciodată Guvernul nu le cere

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum 15 minute
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

Patru ambarcaţiuni americane, eşuate la pontonul temporar din Fâşia Gaza, anunţă CENTCOM. Niciun militar american nu a fost rănit, iar portul artificial este funcţional. 97 de camioane debarcate într-o săptămână, anunţă ONU

News.ro acum o ora
Patru ambarcaţiuni americane folosite la debarcaderul provizoriu al ajutoarelor în Fâşia Gaza au eşuat din cauza unei ”mări agitate”, a anunţat Comandamentul Militar American în Orientul Mijlociu (CENTCOM), relatează AFP. ”Navele s-au desprins de la

India Mai multe persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu izbucnit într-un parc de distracţii

Ziua Constanta acum 2 ore
Douăzeci şi şapte de persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu care a izbucnit sâmbătă într-un parc de distracţii din vestul Indiei, conform unui nou bilanţ al poliţiei, relatează France Presse. "Am confirmat moartea a 27 de perso

Stéphanie Frappart, escortată de poliţie la ieşirea de pe teren, după ce a acordat trei cartonaşe roşii în finala Cupei Greciei

News.ro acum o ora
Franţuzoaica Stéphanie Frappart, care a arbitrat, sâmbătă, finala Cupei Greciei dintre Panathinaikos Atena şi Aris Salonic, a fost escortată de poliţie la ieşirea de pe teren, după ce a acordat trei cartonaşe roşii. În decurs de 20 de minute, Stépha

UPDATE - Persoană dispărută în zona masivului Vâlcan, căutată cu drone aeriene şi subacvatice de către salvamontiştii din Gorj/ Aceasta a fost găsită decedată

News.ro acum 35 minute
O persoană a fost dată dispărută în zona submontană a masivului Vâlcan, iar salvamontiştii din judeţul Gorj au pornit căutările cu drone atât aeriene, cât şi subacvatice. Persoana a fost găsită decedată, căzută într-o râpă.

VIDEO Volodimir Zelenski face un apel către Joe Biden și Xi Jinping să se alăture summitului pentru pace

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a invitat duminică pe liderii din SUA și China să se alăture unui viitor summit pentru pace, afirmând că prezența la summit va „arăta cine în lume vrea cu adevărat să pună capăt războiului”, relatează Reut

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 39 minute
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Apare taxa pe kilometraj. Cât vor trebui să plătească șoferii

HotNews acum 2 ore
Statul California, unde circulă cele mai multe mașini electrice din Statele Unite, va trece de la clasica taxă pe carburanți la taxa pe kilometraj, pentru ca și șoferii autovehiculelor electrice să achite impozitul plătit de toți ceilalți conducător

Un fost consilier ştiinţific din Marea Britanie avertizează: o altă pandemie este „absolut inevitabilă”

Mediafax acum 5 ore
O altă pandemie este „absolut inevitabilă”, spune Patrick Vallance, fostul consilier ştiinţific şef al Regatului Unit. El a îndemnat viitorul guvern britanic să se concentreze pe pregătirea pentru această viitoare pandemie, avertizând că „nu suntem

Macron ajunge în Germania în prima vizită de stat prezidenţială franceză din ultimii 24 de ani

Mediafax acum 4 ore
Călătoria lui Macron în capitala Berlin, Dresda, în est, şi Muenster, în vest, este prima vizită de stat a preşedintelui francez în Germania în ultimii 24 de ani, scrie Reuters. Vizita va fi privită ca o verificare a stării relaţiei germano-franceze

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/20°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/20°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°