Doar de câteva minute a avut nevoie Emil Boc pentru a mă determina să recurg la soluția finală: închiderea televizorului. Delirul premierului referitor la investitorii care sunt pregătiți să dea năvală în România în secunda imediat următoare adoptării Codului Muncii, la miile și zecile de mii de locuri de muncă pe care le vor aduce ploile de primăvară și, punctul culminant, faptul că acest nou Cod al Muncii le va oferi angajaților siguranța pensiilor (!!!) mi-au îndreptat, automat, degetul către butonul ”stop” al telecomenzii.
Asemenea afirmații nu trec decât cu pastile și cămașă de forță. Administrate celui care le emite. Am mai arătat de ce raționamentul premierului legat de așa-zisa ”flexibilizare” a Codului Muncii este de două ori greșit. În primul rând pentru că investitorii serioși au propria politică de personal. Axată pe profesionalizarea și fidelizarea angajaților. Pachetele salariale pe care le oferă sunt, de cele mai multe ori, superioare celor garantate de Codul Muncii (pentru că investitorii serioși încearcă să obțină cei mai buni angajați de pe piață în domeniul lor).
Problemele acestor investitori nu vin, așadar, din partea angajaților, ci din cu totul alte direcții: taxe, impozite, accize, modificări prea dese (în cursul aceluiași exercițiu bugetar) a fiscalității, facilități legate de reinvestirea profitului ori de investițiile în cercetare și, nu în ultimul rând, de infrastructură (a se vedea doar cazul Mercedes, care a ales, în cele din urmă, Ungaria, pentru că în România nu avea acces la autostradă).
În al doilea rând, în cazul celorlalte afaceri, mai mici sau mai mari, care au potențial de evaziune, trebuie spus că principala parte interesată de contractele de muncă sunt angajații, și nu angajatorii. Nu angajatorii țin neapărat să încheie contracte de muncă (ba chiar dimpotrivă), ci angajații. Cu cât angajații vor percepe că a
