Credit Europe Bank vrea să obţină în acest an un profit înainte de impozitare de 5,4 milioane euro, mai mare cu aproape 50% faţă de cel de 3,65 milioane euro din 2010, estimând şi o creştere redusă a portofoliului de credite, anunţă Mediafax.
La finele anului trecut, banca avea active totale de 1,18 miliarde euro, în uşoară scădere faţă de septembrie 2010.
Totodată, soldul creditelor acordate a scăzut în ultimul trimestru al anului trecut cu circa 4,5%, la 812 milioane de euro. Credit Europe prog-nozează că soldul împrumuturilor va avansa uşor în acest an, până la 820 milioane euro.
"Estimăm că activele vor fi stabile, situându-se la 1,17 miliarde euro la finele acestui an. Noile împrumuturi acordate vor creşte cu aproape 20%, pentru a putea înlocui creditele ajunse la maturitate, astfel încât soldul să rămână aproape constant", a declarat Omer Tetik, preşedintele Credit Europe Bank.
Portofoliul de depozite era la finele anului trecut de 522 milioane euro, iar banca mizează în acest an pe un avans al plasamentelor de 9,5%, la 572 milioane euro.
F.A. Credit Europe Bank vrea să obţină în acest an un profit înainte de impozitare de 5,4 milioane euro, mai mare cu aproape 50% faţă de cel de 3,65 milioane euro din 2010, estimând şi o creştere redusă a portofoliului de credite, anunţă Mediafax.
La finele anului trecut, banca avea active totale de 1,18 miliarde euro, în uşoară scădere faţă de septembrie 2010.
Totodată, soldul creditelor acordate a scăzut în ultimul trimestru al anului trecut cu circa 4,5%, la 812 milioane de euro. Credit Europe prog-nozează că soldul împrumuturilor va avansa uşor în acest an, până la 820 milioane euro.
"Estimăm că activele vor fi stabile, situându-se la 1,17 miliarde euro la finele acestui an. Noile împrumuturi acordate vor creşte cu aproape 20%, pentru a putea înlocui creditele ajunse la matur