* doi elevi din clasa a VI-a, Alexandra Gheorghiu şi Cosmin Elisei, vor reprezenta Brăila la olimpiade
Elevii de la clasa specială a VI-a de la Şcoala "Ion Băncilă" au demonstrat că în orice şcoală, dacă elevii vor să înveţe şi găsesc profesori capabili care să le coordoneze eforturile, ajung la performanţă.
Alexandra Gheorghiu a reuşit în acest an să obţină premiul I la faza judeţeană a olimpiadei de limba română şi va reprezenta Brăila la faza naţională a concursului, ce urmează să se desfăşoare la Iaşi. Ea nu este la primul concurs câştigat. În clasa a IV-a a câştigat premiul I tot la un concurs de literatură, iar în clasa a V-a a obţinut locul III la olimpiadă. La clasă studiază cu profesoara Marioara Popa. Recunoaşte că munceşte mult, dar face totul cu plăcere pentru că literatura i se pare cea mai frumoasă disciplină. "Învăţ la toate disciplinele, dar pentru literatură aloc mai mult timp. Citesc mult şi ceea ce mi se recomandă de la şcoală, dar şi alte cărţi despre care am auzit şi care cred eu că o să-mi placă. Acum scriitorii mei preferaţi sunt Mihail Drumeş, George Şovu, Ionel Teodoreanu. Sunt bucuroasă pentru că îmi cumpăr toate cărţile şi părinţii mă sprijină", a spus Alexandra. Ea consideră că la concursuri diferenţa este dată de compuneri, de limbajul folosit corect, de originalitate, de corectitudinea gramaticală, dar şi de cine corectează. Îi mai plac matematica şi biologia, iar la limba engleză deja a obţinut o menţiune anul trecut la "Sadoveniana" pentru traducerea unui fragment din Sadoveanu în limba engleză.
Un alt copil teribil din clasa a VI-a specială de la "Ion Băncilă" este Cosmin Elisei. El va reprezenta Brăila, peste numai câteva zile, la concursul naţional de muzică religioasă din suflet de creştin, de la Iaşi, la categoria solist, pentru că la faza judeţeană a fost cel mai bun. El crede că a câştigat pentru