Foto: Cristian Marcu / Jurnalul Naţional Epoca demnitarilor pare pe sfârşite. Epoca purtătorilor de cuvânt nici n-a apucat să înceapă. Am intrat abrupt în Epoca de Aur a Consilierilor.
Pentru Guvernul României, vorbeşte cu poporul doamna Vass. Pentru Preşedinţia României, face acelaşi lucru domnul Lăzăroiu. Ca să dau doar exemplele cele mai grăitoare (literalmente, pentru că domniile lor grăiesc public cam de trei ori pe săptămână).
Nu există domenii care să scape acestor ziceri. Fiscalitate, refacerea ordinii şi demnităţii de pe scena politică, lupta cu sărăcia, lupta cu bogăţia, conturile din Elveţia, educaţia, spitalele, relaţiile de muncă, exporturile, rezultatele viitoarelor alegeri, reforma partidelor, tezaurul naţional de basme şi de snoave, toate astea sunt abordate frontal de consilieri şi aceste abordări nasc ore de dezbateri – audio, video şi online.
Să nu fiu greşit înţeles. Cred în consilieri buni, pregătiţi, cu personalitate şi chiar vocali. Tehnocraţi – ca să zic aşa. Ca premier am avut consilieri. Şi români, dar şi câţiva specialişti străini, în baza unor înţelegeri cu Uniunea Europeană. Numai că ei mă consiliau pe mine. Colegii mei din Guvern aveau, la rândul lor, consilieri care, aţi ghicit, îi consiliau pe ei. Preşedintele Iliescu avea, desigur, şi dânsul consilieri. Dar, în acea vreme, consilierii nu consiliau poporul.
Motivul acestor precizări e foarte simplu. Consilierul poate fi un om responsabil în sine, dar, din punct de vedere politic sau administrativ, nu are nici un fel de răspundere pentru ceea ce spune sau ceea ce propune. Poate fi, eventual, schimbat dacă nu corespunde. El nu are la îndemână nici bugete şi nici aparatul necesar ca să pună în mişcare o idee sau alta. Mai mult, consilierul nu răspunde dacă o propunere a sa nu e aplicată sau e aplicată şi dă rezultat
