Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul vicepremier și deputat comunist Victor Stepaniuc ar putea rămâne fără titlu de doctor

Publicat in Adevarul, miercuri 16 martie 2011 · ·

Politicianului i-ar putea fi retras titlul ştiinţific după ce 79 de istorici au cerut Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare reexaminarea tezei. Comisia de Atestare urmează să se întrunească într-o şedinţă specială la 23 martie la care să dea verdictul dacă Victor Stepaniuc a plagiat sau ba.

O comisie de experţi constituită de preşedintele Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare (CNAA) a decis zilele trecute că politicianul „a plagiat şi a preluat idei de la alţi istorici", fără să-i citeze. În teză se regăsesc bucăţi din lucrările lui Vasile Stati.

Totodată, grupul de savanţi consideră ilegală transferarea doctorandului de la specializarea „Istoria românilor", Universitatea Liberă Internaţională, la specialitatea „Teoria, metodologia şi istoria administraţiei publice", Academia de Administrare Publică.

„STEPANIUC A PLAGIAT"

„Şase din cei opt membri au considerat că Stepaniuc a plagiat", a declarat Ion Jarcuţchi, preşedintele comisiei ad-hoc care s-a pronunţat deja. „Este un caz în care se poate retrage tilu de doctor. Rămâne să se pronunţe Comisia de Atestare. Ei ar putea pune problema volumului plagiat, dacă depăşeşte 10%, dar asta nu este un argument serios", a adăugat Ion Jarcuţchi.

Conform Codului cu privire la ştiinţă şi inovare, Comisia de Atestare este cea care „iniţiază în instanţă revocarea titlului ştiinţific persoanelor care au comis falsificări de date, plagiat, compilaţii ori alte acţiuni incompatibile cu etica de om de ştiinţă". „Sunt multiple probleme în privinţa CNAA. Acesta va fi testul de curaj al forului ştiinţific suprem", a spus Mihai Taşcă, unul dintre constestatari.

De cealaltă parte, fostul vicepremier, neagă acuzaţiile. „N-am plagiat nimic, toate pasajele sunt preluate cu trimiteri. Plagierea înseamnă 300 de cuvinte fără citare", a spus Stepaniuc. „M-am transferat pentru că la ULIM nu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Răspuns de urgență”. Ursula von der Leyen anunță 10 miliarde de euro pentru țările din Europa Centrală lovite de inundațiile provocate de furtuna Boris

HotNews acum 2 ore
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat joi la Wroclaw, în Polonia, un ajutor de 10 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru ţările din Europa Centrală, printre care România, care au fost afectate de inundaţii, scrie AFP.

Nicuşor Dan crede că, în cazul unui cutremur de şase sau şapte grade, planşeul de la Unirii ar rezista / Edilul arată că acesta este încadrat în categoria ”nesatisfăcător” din punctul de vedere al siguranţei, dar expertul nu spune că s-ar prăbuşi

News.ro acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că pasajul de la Unirii, pentru care Primăria Sectorului 4 propune realizarea în regim de urgenţă a unor lucrări de consolidare, este încadrat în categoria a patra din cinci în ceea ce priveşte sigu

Ramzan Kadîrov îl acuză pe Elon Musk că i-a dezactivat mașina Tesla Cybertruck, la o lună după ce a afirmat că i-a făcut-o cadou: Nu este frumos din partea lui

HotNews acum 2 ore
Liderul cecen Ramzan Kadîrov l-a acuzat joi pe Elon Musk, directorul executiv al Tesla Motors, că a dezactivat de la distanță o mașină electrică Tesla Cybertruck pe care în august susținea că a primit-o cadou de la el, relatează AFP. Ramzan Kadîrov,

UPDATE - Planul roşu, activat în Mehedinţi în urma unui apel la 112 prin care se anunţă că mai mulţi copii au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară/ 70 de copii cu vârste între 5 şi 14 ani şi doi adulţi au nevoie de asistenţă medicală

News.ro acum 9 ore
Autorităţile din judeţul Mehedinţi au activat, joi după-amiază, Planul roşu de intervenţie, în urma unui apel la 112 prin care se anunţa că mai mulţi copii, din diferite localităţi, au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară. Un număr de

BEC: Campania electorală pentru alegerile parlamentare începe în 1 noiembrie

Mediafax acum 4 ore
În şedinţa de joi, Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 (BEC) a adoptat o decizie privind unele măsuri pentru buna desfăşurare a campaniei electorale. „La alegerile parlamentare din acest an, camp

Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, INTERNATĂ în spital, după ce a căzut în palatul ei de vară

Gandul acum o ora
Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, în vârstă de 84 de ani, a fost internată în spital, după un incident ce a avut loc la reședința sa de vară, a informat o purtătoare de cuvânt a palatului regal pentru agenţia de presă Ritzau. Regina Margrethe a

Moscova amenință UE cu războiul nuclear. „Satan II, are nevoie de doar 3 minute şi 20 de secunde pentru a lovi Strasbourg"

Ziare.com acum 4 ore
Amenințare fără precedent a unui înalt oficial de la Moscova. Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a Parlamentului rus), a avertizat, joi, 19 septembrie, că dacă NATO și UE vor permite lovituri aeriene ucrainene cu rachet

Două convoaie militare, implicate într-un accident între Brăila și Galați. Camioanele ar aparține armatei franceze

Ziare.com acum 10 ore
Două convoaie militare au fost implicate joi după-amiază, 19 septembrie, într-un accident rutier produs pe DN 2B, în apropierea Podului Siret - Şendreni, judeţul Brăila, anunţă Centrul Infotrafic. În urma unei coliziuni faţă-spate, un şofer a fost r

Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivarea instanței

Ziare.com acum 5 ore
Decizie surprinzătoare a Înaltei Curți de Justiție. Faptul că Mario Iorgulescu a condus cu 143 de km/oră în localitate, sub influența alcoolului și a cocainei, provocând un accident mortal nu este omor. Această faptă presupune o acțiune îndreptată î

Un bărbat a intrat cu briceagul în mână în sediul Primăriei Curtea de Argeş şi a ameninţat personalul instituţiei

Adevarul acum 5 ore
Un tânăr din judeţul Argeş ce a intrat în sediul Primăriei Curtea de Argeş şi a început să ameninţe personalul din instituţie. Bărbatul fost reţinut de poliţişti.

Vremea

București
acum

17°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/27°
lun.

18°/28°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

17°
vin.

15°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°
lun.

14°/27°