Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Andra şi Cătălin Măruţă au un băieţel

Publicat in Ziua Veche, miercuri 16 martie 2011 ·

Cântăreaţa Andra şi vedeta Pro tv Cătălin Măruţă au devenit, miercuri dimineaţă, părinţii unui băieţel care a primit numele David, informează postul de televiziune.

Moştenitorul aMăruţelor a venit pe lume în jurul orei 10.30, la maternitatea Regina Maria, şi a primit nota 10 la naştere. David are o greutate de 3,760 kilograme şi o lungime de 54 de centimetri şi este deja vedeta familiei.

„Este una dintre cele mai fericite zile din viaţa mea”, recunoaşte Cătălin Măruţă, care aproape că nu îşi mai găseşte cuvintele de fericire.

„Nu am crezut niciodată că pot exista astfel de sentimente, că poţi simţi o bucurie atât de mare. Când mi-am văzut pentru prima oară copilul şi l-am luat în braţe, am simţit că mi se înmoaie picioarele. Este un sentiment de nedescris”, a adăugat emoţionat prezentatorul emisiunii „Happy Hour” de la Pro tv.

David este primul copil al familiei Măruţă, însă Andra şi Cătălin au declarat în repetate rânduri că îşi doresc mai mulţi copii. Cei doi s-au căsătorit în 2008, pe 23 august, la Târgu Jiu, chiar de ziua Andrei.

Cântăreaţa Andra şi vedeta Pro tv Cătălin Măruţă au devenit, miercuri dimineaţă, părinţii unui băieţel care a primit numele David, informează postul de televiziune.

Moştenitorul aMăruţelor a venit pe lume în jurul orei 10.30, la maternitatea Regina Maria, şi a primit nota 10 la naştere. David are o greutate de 3,760 kilograme şi o lungime de 54 de centimetri şi este deja vedeta familiei.

„Este una dintre cele mai fericite zile din viaţa mea”, recunoaşte Cătălin Măruţă, care aproape că nu îşi mai găseşte cuvintele de fericire.

„Nu am crezut niciodată că pot exista astfel de sentimente, că poţi simţi o bucurie atât de mare. Când mi-am văzut pentru prima oară copilul şi l-am luat în braţe, am simţit că mi se înmoaie picioarele. Este un sentiment de nedescris”, a adăugat emoţionat prezentatorul em

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE recomandă ferm evitarea deplasării în zona de nord a Peninsulei Sinai, în contextul organizării în Egipt a ”Marşului Global către Gaza”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reiterează recomandarea fermă adresată cetăţenilor români să evite orice deplasare în nordul Peninsulei Sinai, în contextul organizării pe teritoriul Republicii Ar

Procuror reținut după ce a sustras probe dintr-un dosar de viol asupra unui minor

HotNews acum 2 ore
Un procuror a fost reținut și este acuzat că a sustras probe dintr-un dosar în care era cercetată o infracțiune de viol asupra unui minor și „le-a înlocuit cu altele întocmite ulterior, atestând în mod necorespunzător adevărului aspecte contrare cel

Dominic Fritz, noul președinte USR!

Ziua Constanta acum 12 ore
Dominic Fritz a fost ales noul președinte USR. În cursa pentru șefia USR au intrat: actualul președinte interimar, Dominic Fritz; senatoarea Violeta Alexandru; Vasile-Gabriel Filip (USR Constanța), Constantin Gheorghiță (USR Italia), Mihai Mihăilă (

Vladimir Putin se oferă să medieze conflictul dintre Israel şi Iran, în urma unei discuții telefonice cu Benjamin Netanyahu

Adevarul acum 3 ore
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi premierul israelian, Benjamin Netanyahu, au purtat o convorbire telefonică vineri, 13 iunie, în care liderul de la Kremlin şi-a exprimat disponibilitatea de a acorda servicii de mediere în conflictul israelian

„Nu există soluții magice”. Bolojan: România trebuie să ia măsuri dure și nepopulare ca să evite colapsul bugetar

Mediafax acum 7 ore
România va fi forțată să aplice măsuri de corecție nepopulare dar necesare pentru a ieși din criza bugetară, deoarece „nu există soluții magice”, a avertizat Ilie Bolojan. Ilie Bolojan a prezentat măsurile de urgență necesare pentru ieșirea României

Bolojan: Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea de taxe şi impozite

BusinessMagazin acum 6 ore
„Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea de taxe şi impozite”, declară Ilie Bolojan.

Horoscop 14 iunie 2025. Zodia care are parte de conflicte subite în relație

Cancan acum 6 ore
Horoscop 14 iunie 2025. Ziua de sâmbătă vine cu o problemă pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie are parte de conflicte subite în relație. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă previziunile astrale! Fii atent la relația cu pări

Euro U19: România a învins Muntenegru în minutele de prelungire, scor 2-1

News.ro acum 2 ore
La debutul său la Euro U19, echipa României a învins vineri seara, pe stadionul Arcul de Triumf, scor 2-1, naţionala similară din Muntenegru, în cadrul grupei A a turneului final. Pe stadionul Arcul de Triumf, tricolorii lui Ion Marin au încercat pr

Macron anunță că Franța e gata să participe la apărarea Israelului în fața Iranului

HotNews acum 3 ore
Președintele Emmanuel Macron a declarat, vineri, că Franța va participa la „operațiuni de protecție și apărare” ale Israelului în cazul unor „represalii” iraniene, dacă este „în măsură să facă acest lucru”, transmite AFP, potrivit Agerpres. „Mi-am e

Reacția Rusiei după atacul Israelului asupra Iranului: „Categoric inacceptabil”

HotNews acum 12 ore
Atac masiv al Israelului asupra Iranului care a decimat conducerea militară și a avariat grav instalațiile nucleare a fost neprovocat și reprezintă o încălcare a normelor ONU, a acuzat ministerul rus de Externe, citat de Reuters și agenția de stat r

Vremea

București
acum

17°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/25°
lun.

18°/28°
mar.

19°/30°
Iasi
acum

14°
sâm.

14°/23°
dum.

11°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/22°
Constanta
acum

16°
sâm.

14°/23°
dum.

15°/22°
lun.

18°/24°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/24°
dum.

10°/23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/26°
dum.

14°/28°
lun.

13°/31°
mar.

16°/27°