Criminalul din Năeni, evadat acum o săptămână la Moreni, s-a ascuns timp de şapte ani de poliţişti, care-l dăduseră în urmărire generală, în apropierea casei părinteşti. Eugen Galeş recunoaşte, într-o înregistrare video realizată în urmă cu un an în momentul capturării sale, că venea des acasă, în sat, sub nasul poliţiştilor.
Jean, aşa cum era cunoscut în sat Eugen Galeş, a fost condamnat la trei ani şi patru luni de detenţie după ce şi-a bătut o mătuşă, chiar în casa acesteia. După sentinţă, infractorul a dispărut şi de atunci, timp de şapte ani, poliţia nu a putut da de el. A trebuit să omoare doi oameni, anul trecut, pentru a fi în sfârşit încătuşat.
Citiţi şi:
VIDEO A evadat de sub nasul gardienilor "Omul pădurii", cel mai violent criminal buzoian al ultimelor decenii
Sătenii spun că oamenii legii nu şi-au făcut pe deplin meseria, atunci când s-au aflat pe urmele lui Galeş. El se ascundea chiar sub nasul lor, într-o groapă din spatele gospodăriei părinţilor. “De multe ori le spuneam că este acasă, pentru că mama lui cumpăra des multe pâini. Pentru cine să ia atâtea”, spune primarul din Năeni.
Femeia din cauza căreia Eugen Galeş ispăşea pedeapsa cu închisoarea înainte de evadare spune că bărbatul era ascuns de părinţi, pe care îi acuză de complicitate cu acesta. “Ei au mulţi câini în curte şi de fiecare dată când venea cineva în control ei lătrau. Bătrânii începeau să urle, să se certe cu poliţiştii, el auzea şi fugea repede prin spate”, spune Ecaterina Galeş.
Teroare în Năeni: Trei săteni sunt păziţi cu mitralierele după ce criminalul evadat le-a transmis că-i va ucide înainte de a se preda