De când scriu frumoase elogii, ode şi epode, am trei coşmaruri recurente, colorate ţipător.

Coşmarul Roz: Se face că mă aflu în puţul unui lift defect şi cânt la oboi o piesă de Albinoni. Am talent - oh, boy! - acustica e perfectă. Dintr-o dată, liftul porneşte cu un scrâşnet sinistru, coboară vertiginos. Nu mai văd partitura, mă cuprinde panica: n-o să apuc să ascult discursul premierului la asumarea răspunderii pe legea lui Arhimede.

Coşmarul Tărcat: Pare a avea legătură cu primul. Se face că joc table cu Arhimede (cel puţin aşa s-a prezentat). Îl bat de-l rup, deşi o voce din capul meu îmi atrage atenţia, la intervale regulate, ţiuind precum centura de siguranţă: "Bei, tu nu ştii să joci table"… Cineva dă drumul la televizor, pe Nu'ş care program: "Sindicaliştii s-au ţinut de cuvânt. La acest protest de mare amploare din ziua moţiunii, în Piaţa Constituţiei se află în jur de două mii, două mii cinci sute până la cincizeci de mii de protestatari, fără să punem la socoteală formaţia Moromeţii cu tot cu instrumentişti". Cealaltă televiziune de ştiri - imaginea e picture în picture - confirmă: "Zeci de mii de oameni, poate chiar mii, protestează acum în Piaţă"… Totul pare minunat în cea mai bună dintre zilele posibile, când - şoc şi groază! - uşa încăperii în care ne aflam eu şi Arhimede se dă de perete şi în prag apare… Monica Tatoiu. Nu! Ne-am înşelat. În prag apare, ameninţătoare, silueta sanchilotului (nu mai ştiu cum se scrie) Crin, răcnind "Prezent!". În spatele lui, copilotul Victor, zbiară şi el: "Jandarmii au gloanţe pe ţeavă!". Arhimede cade secerat, din politeţe.

Coşmarul Portocaliu cu puţin Mov: N-are legătură cu nimic, dar e cel mai lung dintre toate. Nu ştiu niciodată, nici acum când scriu, dacă m-am trezit din el. Se face că sunt la Bamboo, în telegondolă (o investiţie a Ministerului Dezvoltării Dezinvolte pentru relansarea economiei