Un angajat CIA, Raymond Davis, de 36 de ani, a fost absolvit de crimă în Pakistan, informează BBC. Bărbatul a împuşcat doi pakistanezi pe 27 februarie în oraşul Punjab, a fost arestat şi apoi eliberat după ce a plătit familiilor victimelor bani. Conform legii islamice, dacă un criminal plăteşte o sumă de bani familiei victimei, atunci aceasta poate să ceară achitarea şi eliberarea lui.
Davis a declarat că cei doi bărbaţi încercau să-l jefuiască şi că i-a împuşcat din autoapărare. SUA a spus că angajatul CIA are imunitate diplomatică şi ar fi trebuit repatriat imediat. La audierea din trei martie, judecătorul a spus că nu a fost prezentat nici un document care să ateste dreptul la imunitate diplomatică a lui Davis şi a deschis procesul împotriva americanului.
Partidele religioase din Pakistan, care sunt destul de puternice, au cerut ca Davis să fie spânzurat, iar avocatul familiilor susţine că rudele victimelor au fost obligate să semneze actele de achitare. "Am fost deţinuţi timp de ore şi ni s-a interzis să vorbim cu clienţii noştri care au fost chemaţi la tribunal în lipsa noastră", a spus Asad Manzoor Butt, unul dintre avocaţii familiilor, pentru Reuters.
Identitatea victimelor nu este cunoscută, au circulat speculaţii prin mass-media că bărbaţii ucişi lucrau pentru Serviciile Secrete Pakistaneze. Alte rapoarte spun că aceştia erau doar nişte hoţi care l-au urmărit cu motocicletele pe Davis în traficul aglomerat din oraş şi că ar fi plănuit mai multe furturi.
Relaţiile dintre Statele Unite şi Pakistan, în special dintre cele două servicii secrete au fost destul de tensionate în ultima perioadă. (Ioana Nicolescu)
Un angajat CIA, Raymond Davis, de 36 de ani, a fost absolvit de crimă în Pakistan, informează BBC. Bărbatul a împuşcat doi pakistanezi pe 27 februarie în oraşul Punjab, a fost arestat şi apoi eliberat după ce a plă