Compania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime" SA Constanţa a răspuns iniţiativei Institutului pentru Infrastructură, Mediu şi Inovaţie din Belgia de a găzdui, în premieră în România, proiectul european „Paralia Nature", care militează pentru dezvoltarea infrastructurii portuare în armonie cu natura. „Protecţia mediului este o permanentă preocupare pentru toţi, Portul Constanţa făcând paşi importanţi pentru a-şi îmbunătăţi managementul de mediu, precum şi investiţii semnificative axate pe protejarea mediului înconjurător", a declarat Aurelian Andrei Popa, directorul general al CN „APM" SA, în deschiderea evenimentului.
La nivel european, în proiectul „Paralia Nature" cooperează guverne, porturi, universităţi, ONG-uri. Obiectivele acestuia sunt abordate în contextul în care marile porturi europene sunt implicate în planuri de extindere, în interiorul sau în apropierea naturii protejate. Planurile pentru dezvoltarea porturilor, în special cele care îşi propun creşterea traficului de containere, reprezintă dileme între dezvoltarea economică şi conservarea naturii. Lucrările au început ieri şi se desfăşoară şi pe parcursul zilei de astăzi, în prezenţa specialiştilor din porturile Anvers (Belgia), Hamburg şi Lubeck (Germania), Gijon (Spania), a reprezentanţilor Zeeland Seaports (Olanda), ai Portului Constanţa, ai Ministerului Mediului, ai Institutului pentru Cercetări Marine „Grigore Antipa", ai Institutului Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină.
Compania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime" SA Constanţa a răspuns iniţiativei Institutului pentru Infrastructură, Mediu şi Inovaţie din Belgia de a găzdui, în premieră în România, proiectul european „Paralia Nature", care militează pentru dezvoltarea infrastructurii portuare în armonie cu natura. „Protecţia mediului este o permanentă preocupare p