Instituţia negociază acordarea a 70-80 mil. euro, pentru proiectele unor companii de leasing, producători din
industrie şi bănci
Înainte de criză, companiile româneşti aveau alte opţiuni, iar costurile creditelor BCDMN nu erau atractive
Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării (BCDMN) negociază cu cinci companii şi trei bănci, din România, acordarea de finanţări în valoare de 70-80 de milioane de euro, fiind vorba despre proiectele unor companii de leasing, producători din industrie şi bănci, potrivit reprezentanţilor instituţiei, citaţi de Mediafax.
Banca vrea să finanţeze, în următorii patru ani, până la 15 proiecte în România, în valoare de maximum 200 de milioane de euro, potrivit noii strategii a instituţiei, care va fi aprobată de Consiliul Director până la finele lunii aprilie.
"În fiecare an vrem să identificăm proiecte noi în valoare de 40-50 de milioane de euro pentru România, ceea ce ar însemna finanţări de până la 200 de milioane de euro până în 2014. În prezent, banca negociază finanţarea a opt proiecte, în valoare de 70-80 de milioane de euro, sumă care poate fi mai mică sau mai mare la finalul discuţiilor", a declarat, ieri, preşedintele băncii, Andrei Kondakov.
Totodată, Valentina Siclovan, vicepreşedinte pentru Trezorerie, Buget şi Managementul Riscului al BCDMN, a precizat că preţul finanţărilor acordate de BCDMN trebuie să acopere costul de finanţare al băncii, să includă o marjă minimă pentru acoperirea costurilor administrative şi două comisioane, dintre care unul negociabil, de până la 1%, şi celălalt pentru motivarea clienţilor să tragă fondurile puse la dispoziţie.
România, a patra ţară vizitată de bancă
Siclovan a precizat că oficialii instituţiei sunt în prezent în procesul de a vizita toate ţările membre şi de a pregăti strategiile de ţară. "România este a patra ţară vizitat