În fiecare an, la Debrecen – oraş din estul Ungariei, la distanţă de vreo oră cu maşina de Oradea –, are loc un festival intitulat DESZKA („scîndură“, aluzie la scîndura scenei), care adună, pe parcursul unei săptămîni, spectacole cu texte maghiare contemporane jucate de teatrele maghiare din Ungaria şi din afara ei. Un fel de corespondent al Festivalului Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara, cu diferenţa că vecinii noştri sînt ceva mai coerenţi cu propria lor idee, încercînd să circumscrie mai ferm aria de selecţie şi să evite licenţele de tip Eugen Ionescu/Eugène Ionesco-autor-neaoş-contemporan (care la ocazie poate deveni la fel de bine autor-clasic-francez). Altfel spus, la DESZKA – festival nu doar de dramaturgie, ci şi de dramaturgi, unde vedeta absolută este autorul dramatic şi textul său – abaterile maxime de la litera conceptului întemeietor se limitează la primirea „în cetate“ a dramatizărilor, idee, de altminteri, aprig controversată. În felul acesta, sintagme frumoase şi pompoase precum „încurajarea dramaturgiei originale“ capătă substanţă şi realitate; mai mult chiar, eficacitate, pentru că oaspeţii din străinătate poftiţi la festival au la dispoziţie un meniu de literatură scenică bogat, variat şi, în caz de trebuinţă, uşor de „împachetat“ şi de luat acasă. Ca dovadă, piesele autorilor maghiari contemporani pot fi întîlnite în mult mai multe teatre europene decît piesele omologilor lor români – şi observaţia aproape că e valabilă inclusiv pentru teatrele româneşti...
DE ACELASI AUTOR Un adjectiv complicat Realităţi de palmares Se topea gheaţa pe Neva Într-o seară de aprilie Gazda festivalului DESZKA este Teatrul „Csokonai“ din Debrecen, instituţie adunînd sub emblema sa atît artişti dramatici cît şi artişti lirici, pentru că aici funcţionează nu doar o secţie de „proză“, ci şi una de operă (al cărei recent invitat a fost Silviu Purcărete).