Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful Electroargeş i-a vândut lui Chelu 4,2% din companie

Publicat in Ziarul Financiar, joi 17 martie 2011 ·

Ion Gavrilă, directorul general al firmei Electroargeş Curtea de Argeş (ELGS), a vândut marţi pe Bursă un pachet de 1,2 milioane de titluri ale producătorului de electrocasnice, reprezentând 4,2% din capital, participaţie pe care a încasat 1,14 milioane lei (272.000 de euro).

Cumpărătorii pachetului scos la vânzare de Gavrilă au fost firmele Scop Line din Galaţi şi Goras Consulting, despre care există informaţii că ar fi controlate de omul de afaceri Cătălin Chelu şi care a achiziţionat 0,95 mil. de titluri reprezentând 3,3% din acţiuni.

La finele anului trecut Chelu a preluat un pachet de control la Electroargeş, respectiv de circa 35% din acţiuni, prin intermediul altor două firme din Galaţi, respectiv Portavon Galaţi şi Mattera Com Galaţi.

Tranzacţiile de săptămâna acesta s-au derulat la un preţ de circa 0,95 lei/acţiune, cu 29% sub cel plătit de Chelu în luna noiembrie pe pachetul de 35% din acţiuni. CNVM l-a obligat săptămâna trecută pe omul de afaceri din Galaţi să lanseze ofertă publică de preluare la Electroargeş. După ce a cumpărat Electroargeş, Chelu a fost arestat în cazul mitei de la Ministerul de Interne.

"Am vândut o parte din acţiuni pentru că aveam nevoie pentru o altă investiţie. Consiliul de Administraţie al Electroargeş a fost schimbat încă din noiembrie anul trecut. În ceea ce priveşte directorii executivi, nu a fost făcută nicio modificare şi nici nu văd motive având în vedere că rezultatele noastre sunt bune", a declarat Ion Gavrilă. El mai deţine 8,7% din companie.

Conducerea Electroargeş a anunţat iniţial ieri pe Bursă că va propune repartizarea a 3,4 mil. lei din profitul obţinut anul trecut pentru dividende, însă după trei ore a trimis un nou raport Bursei spunând că nu va mai acorda dividende în acest an.

Ca urmare, titlurile Electroargeş au picat după revenirea la tranzacţionare cu 15% pe Bursă, până la u

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 45 minute
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 39 minute
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 27 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum 39 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 24 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

15°/24°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°