Mesajul a fost trimis. Multumesc!

După un an de anchetă, persistă semnele de întrebare în cazul răpirii unui copil

Publicat in Timpolis, joi 17 martie 2011 ·

Poliţiştii timişeni continuă cercetările în cazul Denisei Novacovici, fetiţa răpită, în octombrie 2009, din Secţia de Distrofici a Spitalului de Copii “Louis Ţurcanu” din Timişoara. Deşi copila a fost descoperită în Elveţia, apoi repatriată şi redată părinţilor naturali în iulie anul trecut, anchetatorii nu au reuşit încă să afle cum a fost scoasă fetiţa din ţară. Mai mult, sunt voci care spun că, după ce au recuperat-o, părinţii ar fi folosit copila la cerşit, în Franţa, de unde s-au întors de curând. Aceştia neagă acuzaţiile, declarând că au luat copila cu ei în străinătate pentru că acolo putea beneficia de un tratament special...

Cercetări în ritm de melc

Cazul Denisei Novacovici, fetiţa răpită din incinta unui spi­tal din Timişoara, în octom­brie 2009, a rămas în ceaţă. Au­to­rităţile au încheiat un capitol, prin aducerea micuţei în Ro­mânia şi încredinţarea aces­teia părinţilor naturali, dar în jurul acestui caz au rămas mul­te semne de întrebare. În pri­mul rând, nu a fost clarificat modul în care a putut avea loc răpirea din Spitalul „Louis Ţur­canu”. Nu s-a făcut nicio anche­tă internă, deoarece conduce­rea spitalului de la acea vreme a considerat că „personalul medical nu a greşit cu nimic”.

Un alt semn de întrebare vizează modul în care a fost scoasă din ţară fetiţa, în con­diţiile în care legea nu permite ieşirea din ţară a unui minor în lipsa unuia dintre părinţi sau a aparţinătorului legal. Nu s-a stabilit dacă trecerea fron­tie­rei a fost posibilă din cauza ne­glijenţei unor poliţişti de fron­tieră sau, mai grav, cu con­cur­sul dat unei reţele de trafic de mi­nori, care avea ca “servicii” in­­clusiv falsificarea de documente.

Reprezentanţii Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Timiş spun că investi­gaţiile în acest caz continuă.

Cercetările au început la mijlocul lunii o

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

USR o cheamă pe Roxana Mînzatu în Parlament să spună ce vrea să facă în calitate de comisar european

Mediafax acum 48 minute
Deputatul USR Iulian Bulai, membru al Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, solicită ca Roxana Mînzatu, desemnată drept comisar european din partea României, să meargă în Parlament pentru a-şi prezenta viziunea pentru portofoliul

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum o ora
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Campania Kamalei Harris a cheltuit în august de aproape trei ori mai mult decât cea a lui Donald Trump

News.ro acum o ora
Campania electorală a Kamalei Harris a cheltuit de aproape trei ori mai mulţi bani decât a făcut-o cea a rivalului său, Donald Trump, în august, reducând avantajul financiar al democraţilor înaintea alegerilor prezidenţiale din 5 noiembrie, potrivit

Rusia anunţă că apărarea antiaeriană a doborât 101 drone ucrainene deasupra câtorva dintre regiunile sale

Adevarul acum 50 minute
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că apărarea antiaeriană a doborât în cursul nopţii 101 de drone ucrainene deasupra câtorva regiuni de pe teritoriul Federaţiei Ruse, atacuri soldate cu pagube limitate şi nicio victimă.

Două femei au murit într-un microbuz răsturnat la Pogoanele, în Buzău. Accidentul a făcut alte cinci victime

Libertatea acum 2 ore
 O mașină în care se aflau șapte persoane s-a răsturnat vineri seară pe câmp, pe un drum judeţean, în oraşul Pogoanele, din judeţul Buzău. În urma impactului, două femei au murit pe loc, anunță IPJ Buzău, citat de News.ro.

Ședință pe teme economice la nivel înalt, între Rusia și Ungaria, la Budapesta. „Întreaga Europă face afaceri cu ruşii, dar sunt mulţi care neagă”

Ziare.com acum 4 ore
Dezvoltarea cooperării economice între Ungaria şi Rusia în domenii care nu sunt afectate de sancţiuni internaţionale este în interesul economiei naţionale, al securităţii naţionale şi al strategiei naţionale, a declarat vineri, la Budapesta, în urma

Anunțul RAR pentru șoferi! Stațiile ITP vor fi închise pentru două zile

Ziua Constanta acum o ora
Registrul Auto Român informează că în intervalul sâmbătă, 5 octombrie 2024, ora 8:00 – duminică, 6 octombrie 2024, ora 24:00, Registrul Auto Român va desfășura lucrări de mentenanță și upgrade la infrastructura tehnică a sistemelor proprii. Aceste l

Hezbollah confirmă că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi / Ibrahim Aqil conducea forţa Al-Radwan, unitatea de elită a Hezbollah

G4Media acum 4 ore
Mişcarea şiită libaneză Hezbollah a confirmat vineri seara că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi, Ibrahim Aqil, la câteva ore după un anunţ din partea statului evreu, relatează AFP, transmite Agerpres. Aqil, „unul dintre marii n

Marcel Boloș: România va intra în 2025 „într-un proces de ajustare fiscal-bugetară” / Ce spune ministrul finanțelor despre o majorare de taxe și impozite

HotNews acum 2 ore
România va intra într-un proces de ajustare fiscal-bugetară, începând din 2025, iar regulile pentru gestionarea finanţelor ţării vor fi mult mai stricte, a anunţat, vineri seara, ministrul Finanţelor Marcel Boloş, transmite Agerpres. „Anul viitor va

Ucraina interzice utilizarea oficială a aplicaţiei Telegram de teama spionajului rusesc

Mediafax acum 3 ore
Consiliul pentru Securitate Naţională şi Apărare a anunţat restricţiile după ce Kirilo Budanov, şeful agenţiei ucrainene de informaţii pentru apărare, a prezentat consiliului dovezi ale capacităţii serviciilor speciale ruseşti de a spiona platforma,

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

17°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

22°
sâm.

16°/22°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

20°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°