Atunci când nu plânge pe umerii ţărişoarei pe care pe bucăţi vor să o fure Orban Viktor şi Co., preşedintele Crin Antonescu dă interviuri. Iar atunci când le dă, să te ţii nenică, vorba unor teleormăneni. E gata să reprimească în partid primari trecuţi pe la închisoare. Doar în alianţa de centru dreapta în care a încăput un turnător al Securităţii, mai încape şi un fost primar cu cazier.
“L-am şi întâlnit pe Cristi Anghel, cu multă plăcere de altfel. Este un om pe care îl apreciez în mod deosebit pentru activitatea sa în administraţie, pentru ţinuta sa civică, intelectuală. N-am făcut foarte multe comentarii în faţa unei sentinţe, chiar dacă ea mi s-a părut nedreaptă, pentru că era sentinţa unei instanţe şi sentinţa unei instanţe este altceva decât măsura de arestare preventivă sau alte giumbuşlucuri care se petrec prin viaţa politico-juridică din România. Am avut, cred, şi eu şi PNL, în ciuda aprecierii şi solidarităţii cu Cristi Anghel, o atitudine cât se poate de corectă în această privinţă. Dacă domnul Anghel doreşte să-şi reactiveze condiţia de membru al PNL, eu nu sunt decât bucuros şi aşa cum am fost înainte onorat să fiu coleg cu Cristi Anghel, aş fi şi de acum încolo”, a declarat senin, Crin Antonescu, într-un interviu pentru Agerpres. Şi insistă. Afirmă că l-ar introduce în echipa sa “fără doar şi poate”.
Pentru conformitate, Cristian Anghel este nimeni altul decât fostul primar din Baia Mare, fost vicepreşedinte al PNL, condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare pentru abuz în serviciu. Definitiv. Domnul Anghel nu a stat după gratii prea multă vreme, pentru că după nici zece luni, luna trecută, a văzut lumina zilei şi galbenul liberal de pe cer.
Statutul PNL nu îi dă total peste degete preşedintelui Antonescu. Pentru că prevede doar faptul că nu au ce căuta în partid persoane care “au săvârşit grave abuzuri sau nereguli în funcţii