Nu sunt nicidecum vreun fan al partidului de guvernământ. Asta însă nu mă-mpiedică să constat la modul cel mai obiectiv cu putinţă, cum preşedintele PDL şi şeful Guvernului în acelaşi timp, repetă ca o moară stricată chestia cu ieşirea din recesiune, fără să-şi dea seama că acest lucru se va întoarce ca un bumerang împotriva partidului pe care-l conduce. Faptul că nimeni nu-l opreşte mi se pare deasemenea ciudat, în condiţiile în care încrederea în Executiv a ajuns la un nivel simbolic.

Încerc să explic.

1.Într-adevăr, na că o mai spun şi eu odată, la nivel macroeconomic, este posibil ca, la sfârşitul lunii martie România să iasă tehnic din recesiune, aceasta însemnând, potrivit definiţiei, înregistrarea a două trimestre consecutive de creştere pozitivă. Pănă la confirmarea statisticii, care va veni fatalmente prin mai când calculele vor fi gata în primă estimare, ieşirea din recesiune va rămâne totuşi în stadiul de ipoteză, chiar dacă una plauzibilă.

2.Recuperarea economică în sensul încetinirii scăderii şi apoi intrării pe teritoriul pozitiv s-a datorat creşterii importante a industriei şi a exporturilor, creştere care n-a putut însă compensa efectele de sens contrar date de scăderea cererii interne. Mai pe şleau, trebuie reţinut că palida recuperare s-a realizat în condiţiile în care populaţia a dus-o mai prost.

3.Guvernul PDL nu poate, între ghilimele, confisca această evoluţie din simplul motiv că ea s-a produs exclusiv în ciuda şi nu ca urmare a politicilor guvernamentale, datorându-se sută la sută mediului privat şi conjuncturii în care a revenit cererea pe pieţele externe. Investiţiile statului au fost, dimpotrivă, în scădere. De alminteri, este la mintea cocoşului că majorarea TVA, impozitul forfetar, diminuarea cererii interne nu avantajează nicio afacere. Mai mult, potrivit clasamentului Doing Business al World Bank 2011, deteriora