Într-o recenzie la culegerea de texte Documentarea în jurnalism (coordonator Ilie Rad), dl. Alex. Ştefănescu dedică subsemnatului un paragraf final încărcat cu o rea-voinţă pe care nu o pot comenta pentru că nu o înţeleg. Pot să spun însă câteva lucruri în legătură cu fondul chestiunii asupra căreia mă pronunţ în volumul respectiv şi cu „documentarea” pe care şi-o face dl. Ştefănescu înainte de a mă meni execrării.

Zisa „documentare” constă în refuzul de a lua în considerare intervenţia mea în întregime. Dl. Ştefănescu extrage un fragment şi se năpusteşte febril să mă declare un soi de apostol al minciunii pe bani în jurnalism. Nu era nevoie să se ducă degeaba în provincie, ca pe vremea presei comuniste, era destul să se documenteze mutându-şi privirea un centimetru mai jos, unde scrie în româneşte: „Ce am spus eu atunci, că mai întâi dai şi după aia verifici, era o forţare. Folosesc uneori metoda «exageraţiunii conştiente», a lui Lenin. Deci forţez exprimarea ca să se înţeleagă ce vreau să spun! Dacă m-aş exprima mai clar şi mai normal, nu s-ar reţine. Deci ce înseamnă întâi dai şi «după aia verifici»? Când ai o informaţie cu un coeficient mare de interes, exploziv, când e de înalt nivel şi există riscul ca ea să fie dată de alţii, şi există regimul ăsta concurenţial, o dai! După aia, a doua zi, s-ar putea să ai nişte consecinţe...”

Deci: e vorba nu de bârfe, denigrări, calomnii, cum se practică off line pe scară largă în presa de azi, e vorba de o informaţie factuală, real time, de mare interes public, pe care nu ai timp să o verifici „din trei surse independente” şi care va fi confirmată sau infirmată a doua zi. De situaţii rare, excepţionale. De pildă, dacă ştirea e că ziaristul C.T. Popescu are un copil din flori pe care nu vrea să-l recunoască şi nu e suficient verificată, nu o publici până când nu e confirmată. Dacă ştirea e că ziaristul C.T.