- fragment de roman -

Dacă e să fim sinceri, cel mai elegant e la 3. E deja o formalitate: „Mamă, vezi că-ţi lipseşte borderoul!“ sau „N-ai foaia de capăt, mămică... Vino cu ele, să ţi le adaug la dosărel, ca să fie bine… Dar nu veni cînd e cu publicul, că e balamuc.“ Şi, în spatele borderoului, cu o agrafă, prinzi atent şi celelalte hîrtiuţe. „V-am adus borderoul şi completările la dosar, dar aveţi grijă că mai sînt şi alte foi, să nu zboare; sînt prinse cu agrafă, n-am avut capsator... vedeţi că sînt mai multe, să nu zboare, mulţumesc“ şi, din uşă, cînd dai să ieşi, auzi un „Te pupă mama, vino pe marţi, că e gata!“.

Apoi, din ce am văzut pînă acum, la 4 e mai mult cu parfumuri şi d-astea; nu m-am băgat nici eu la mai mult.

La 1 e aglomerat şi nu prea ai cum să ajungi direct la dosar. Şi merge greu, sînt meticuloşi, se uită la tot, citesc din scoarţă în scoarţă şi e imposibil ca din toate catastifele şi din tot insectarul ăla de linii să nu-ţi fi scăpat ceva. Deci oricum eşti trimis de cîteva ori înapoi, şi asta în condiţiile în care se bagă şi joc de glezne. De aceea, cel mai bine lucrezi cu cel de jos, cu cel de vîrsta ta cu care ai fost eventual coleg de şcoală, dar – ups! – iată că viaţa v-a adus pe poziţii de colaborare profesională cu oareşce conotaţii ierarhice: tu la privat, el la stat. Sau: tu încercînd să obţii o minimă promisiune că vei primi actele în 30 zile (termenul maxim legal, nu roua florilor), în timp ce el îţi povesteşte relaxat, aşa, ca între foşti colegi, cum a mers la pescuit în weekend şi cum i-a tractat pe unii care rămăseseră împotmoliţi acolo, fraierii, într-o mlaştină, undeva, lîngă Malmö... Şi n-are decît să zică lumea că Foresterul ăsta arată ca un dric, dar îşi merită banii, frate. Banii? Da, banii.

Şi la 2 e civilizat, şi uneori merge şi fără. Şi-au luat-o deja de cîteva ori, unii au fost demişi, alţii muta