Văd că fanii regimului băsescian se scandalizează de “vadimita” lui Ponta și a lui Antonescu, o metodă de a distrage atenția de la eșecul “moțiunii sclaviei”. Așa e, nici Ponta, nici Antonescu, nu sunt mari oameni de stat, iar vadimita e boală grea și stupidă. Să te iei la harță cu iredentiștii maghiari revine la modă periodic, deși nu cred că mai este o temă atât de populară pe cât obișnuia să fie. Să fim serioși, cam care sunt șansele unui revizionism maghiar? Chiar și-ar dori ungurii cu adevărat județele acelea care fără sprijin de la București ar muri de foame? Dar asta e altă temă.

Liderii de opinie din tabăra portocalie se inflamează de vadimismul liderilor opoziției, ba chiar se felicită unul pe altul pentru editorialele scrise. Ce uită dumnealor este că și liderul lor preferat a trecut pe acolo, prin 2009, când președintele tuturor românilor a decis că ar fi patriotic să nu îi dea voie președintelui maghiar să aterizeze la Târgu Mureș, pentru nu știu ce elucubrații pe care le declarase personajul politic maghiar, de altfel lipsit de relevanță. Atunci era deja campanie electorală, iar Băsescu se gândise să capitalizeze tema naționalistă. Citez din domnul președinte: “Până nu de mult exista un Vadim în spatele căruia ne ascundeam toţi. Orice declaraţie a unui demnitar maghiar care contravenea Constituţiei era trecută cu vederea şi reacţiona Vadim Tudor şi cu asta ne simţeam toţi cu conştiinţa împăcată”. Băsescu a vrut, atunci, să își asume rolul de Vadim.

Concluzia? Vadim pare să fie în toți și în toate cele românești.

Văd că fanii regimului băsescian se scandalizează de “vadimita” lui Ponta și a lui Antonescu, o metodă de a distrage atenția de la eșecul “moțiunii sclaviei”. Așa e, nici Ponta, nici Antonescu, nu sunt mari oameni de stat, iar vadimita e boală grea și stupidă. Să te iei la harță cu iredentiștii maghiari revine la modă periodic