Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Domnii din Austria

Publicat in Dilema Veche, joi 17 martie 2011 ·

Era o masă la care cîteva seri la rînd au stat nişte domni cu părul alb. Vreo 12, ca apostolii. Unul dintre ei era mai tînăr, şedea în capul mesei şi, vorba cuiva, părea din alt film. Domnii erau distinşi, subţirei, sportivi, cu mîini fine trecute probabil pe la manichiurist, purtînd ochelari scumpi, cu rame şic, genul de care, la prima vedere ai fi zis că sînt profesori de liceu printr-un curat orăşel german. Cînd intrau în sala de mese, în jurul lor se răspîndeau mirosuri amestecate de parfumuri suave. Nu înţelegeam ce vorbeau, dar între ei păreau să se nască întotdeauna nişte discuţii cît se poate de elevate, cu ironii şi glume la care se rîdea subţire. Doar individul mai tînăr părea neintegrat în rafinatele conversaţii din timpul mesei. Privea uşor în gol, dînd senzaţia că se gîndeşte mai degrabă la nişte probleme ale lui, mult mai pămîntene. Ne-am imaginat că o fi şoferul grupului (de intelectuali).

DE ACELASI AUTOR Presa artificială Un drum cu moroi Străini şi străini Comedia decoraţiilor După masa de seară, domnii se împrăştiau în grupuri mai mici pe la mesele de la bar, unde jucau cărţi sau îşi continuau şuetele în faţa cîte unui pahar de coniac. Barmaniţa, o fată de altfel destul de neîndemînatică şi nesigură pe ea, devenea aproape exuberantă în preajma lor. Bucătarul se lepăda de şorţ şi venea de fiecare dată să-i ţină companie cîte unuia din grup, jucînd cu el table. Şi ce table! Din acelea în cutie tapiţată cu pluş în interior şi cu o cutie pentru agitat zarurile, tapiţată de asemenea cu pluş. Aruncările erau cu totul şi cu totul silenţioase, parcă dintr-un film fără sonor. După ce cădeau zarurile, cădea şi jucătorul pe gînduri, socotind ca la şah ce să mute în continuare. Civilizatul stil occidental de a juca table (aşa cum se întîmplă de altfel şi la campionatele aşa-zise de backgammon, unde lentoarea cu care se joacă pare incredibilă locuito

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 3 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum o ora
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum 18 minute
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum o ora
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

Irina Begu s-a calificat în turul doi la Roland Garros

News.ro acum 24 minute
Irina Begu, locul 127 WTA, s-a calificat, luni, în turul doi al turneului de la Roland Garros, al doilea grand slam al anului. Begu a învins-o în runda inaugurală pe Julia Riera (Argentina, 115 WTA), venită din calificări, scor 6-2, 6-2. În turul do

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul anunţă că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum 13 minute
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 4 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 5 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume va obţine un nou mandat în România

Adevarul acum 3 ore
Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume, Mugur Isărescu, este pregătit să fie confirmat pentru un nou mandat de cinci ani, parlamentarii urmând să voteze până la finalul lunii viitoare prelungirea acestuia, transmite Bloomberg.

Șofer de autobuz pentru elevi prins băut la volan. A fost amendat și lăsat pieton pentru 90 de zile

Ziare.com acum 4 ore
Şoferul unui autobuz destinat special pentru transportul elevilor a fost prins de poliţişti, luni, 27 mai, în timp ce conducea sub influenţa alcoolului. Testul făcut de oamenii legii a indicat o alcoolemie de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. B

Vremea

București
acum

18°
lun.

12°/21°
mar.

13°/22°
mie.

14°/24°
joi

15°/26°
Iasi
acum

17°
lun.

10°/18°
mar.

13°/21°
mie.

14°/22°
joi

13°/25°
Constanta
acum

14°
lun.

12°/17°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

11°/21°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

15°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°