Situaţia Lacului Pădurice este îngrijorătoare, de la o zi la alta, deoarece gradul de poluare al apei este extrem de ridicat. Specialiştii care au măsurat gradul de poluare a apei spun că este pusă în pericol şi sănătatea arădenilor.
Lacul de la Pădurice s-a transformat într-un adevărat focar de infecţii. Aici este locul unde autorităţile vor să amplaseze şi statuia Marii Uniri, o fântână arteziană muzicală şi să amenajeze un parc curat şi modern.
Rezultatele măsurătorilor
„Am efectuat nişte măsurători atât în apa Mureşului, cât şi în cea a Lacului Pădurice. Rezultatele arată că Lacul de la Pădurice este poluat, mai ales din cauza faptului că în el sunt aruncat zeci de peturi, resturi de mâncare şi mizerii”, a declarat în această dimineaţă Muscan Voichiţa, asistent director în cadrul Direcţiei Apelor Mureş.
Soluţia primăriei
Reprezentanţii instituţiei au cerut ajutorul unor elevi pentru a determina gradul de poluare a lacului. La măsurători au participat astfel şi câteva clase de la Şcoala Generală Nr. 5 din Arad. De cealaltă parte, reprezentanţii primăriei vin cu soluţii şi spun că îşi doresc să realizeze o instalaţie de irigare, pe o mare parte din parc, cu apa din lac pompată dintr-o staţie subterană. Se doreşte, totodată, îmbunătăţirea fondului vegetal existent, prin conservare, toaletare şi plantare de material dendrologic nou, în tablouri de vegetaţie deosebite, care să reziste pe tot parcursul anului.