Liberalii, de la care te aşteptai cel mai puţin, au reactivat cea mai rudimentară resursă a politicii româneşti.
La începutul anului 2005, filmul documentar „Trianon", referitor la demantelarea Ungariei Mari după Primul Război Mondial, făcea furori de ambele părţi ale Tisei. Fusese interzis în Ungaria, iar regizorul Koltay Gabor l-a adus atunci în România, dar nu a primit drept de difuzare în cinematografe, pentru că nu avea nu ştiu ce aviz de la nu ştiu ce instituţie. În cele din urmă, l-a difuzat la Antena 1. Cu aşa marketing, l-am urmărit, evident, cu sufletul la gură.
Au trecut şase ani, nu mai ţin minte detaliile, ci doar sentimentul pe care mi l-a lăsat: primele minute ale filmului anihilau toată retorica revanşardă cu care era ulterior împănat. Începutul rememora modul în care au decurs negocierile politice ce au urmat Marelui Război şi spunea - cu alte cuvinte decât ale mele - un singur lucru: politicienii maghiari au fost nişte idioţi, iar cei români şi-au jucat cartea impecabil. Dacă informaţiile mele sunt corecte, difuzarea filmului nu ne-a smuls nicio bucată din Ardeal.
Controversa inutilă privind documentarul „Trianon" părea să fi fost ultima răbufnire în viaţa publică a ţâfnei naţionaliste ce s-a întrupat, printre altele, din sinistrul martie 1990, din spaimele şi manipulările anilor '90, din colecţia la zi a revistei „România Mare", din cancerul care poartă numele de scenă „Văleu, ungurii ne iau Ardealul!". Consemnăm aici că acea răbufnire era, de fapt, penultima. Ultima au livrat-o, miercuri seară, cei de la care te aşteptai cel mai puţin: liberalii. În Parlamentul României, ei au reactivat, de te miri unde, cea mai rudimentară resursă a politicii româneşti, naţionalismul de bodegă.
Cu puţin înainte de votarea moţiunii de cenzură privind Codul Muncii, liberalul Puiu Haşotti, citând surse demne de încredere precu
