Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rusia analizează renunţarea la proiectul South Stream

Publicat in Romania Libera, joi 17 martie 2011 ·

Autorităţile ruse iau în considerare posibilitatea renunţării la proiectul gazoductului South Stream, dacă acesta se loveşte de obstacole de netrecut, a declarat Dmitry Psekov, purtător de cuvânt al premierului Vladimir Putin, potrivit ITAR-TASS şi publicaţiei Kommersant, preluate de Novinite.

Declaraţiile vin după ce Turcia a refuzat să-i permită Rusiei construirea unei secţiuni a gazoductului în zona sa economică din Marea Neagră. Autorităţile de la Ankara susţin că Gazprom, compania care dezvoltă South Stream, nu a adus dovezi privind sustenabilitatea proiectului.

Peskov a menţionat, totodată, că Rusia ia în considerare înlocuirea secţiunii submarine a gazoductului cu terminale pentru gaze naturale lichefiate construite pe ţărmul Mării Negre.

Mai mulţi analişti chestionaţi de Kommersant consideră că discuţiile pe tema terminalelor de gaze lichefiate au rolul de a presa Turcia. Folosirea terminalelor ar însemna construirea unor astfel de facilităţi în România şi Bulgaria, în condiţiile în care navele care transportă gaze lichefiate nu pot tranzita strâmtoarea Bosfor decât două luni pe an, condiţie impusă de Turcia.

Proiectul South Stream presupune construirea unui gazoduct cu o lungime de 3.600 de kilometri, care va aproviziona Europa Occidentală cu gaze ruseşti, tranzitând Marea Neagră şi regiunea balcanică. Proiectul este în concurenţă deschisă cu gazoductul Nabucco, pe care state membre UE, printre care şi România, vor să-l construiască ocolind Rusia.

Autorităţile ruse iau în considerare posibilitatea renunţării la proiectul gazoductului South Stream, dacă acesta se loveşte de obstacole de netrecut, a declarat Dmitry Psekov, purtător de cuvânt al premierului Vladimir Putin, potrivit ITAR-TASS şi publicaţiei Kommersant, preluate de Novinite.

Declaraţiile vin după ce Turcia a refuzat să-i permită Rusiei construirea unei secţiuni

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un băiat de 10 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin al aquaparkului din Oradea

Ziare.com acum 23 minute
Un elev de 10 ani, de la Şcoala Ginazială nr. 1 din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a fost dus de urgenţă la spital, în stare gravă, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin de înot al aquaparkului de la Oradea. El se afla acolo într-o excursi

Două fetiţe, rănite în urma unui accident rutier cu 10 victime în Giurgiu. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Ziare.com acum o ora
Un microbuz cu 9 persoane şi o maşină au fost implicate, vineri seară, 13 decembrie, în accident rutier în judeţul Giurgiu, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. Două fetiţe, de 9 şi 12 ani, au fost transportate la un spital din Capitală. ”Doi c

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum 2 ore
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026 / Mircea Lucescu: E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi / Ce a declarat Răzvan Burleanu

News.ro acum 4 ore
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că grupa României în preliminar

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 3 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Nancy Pelosi, fosta preşedintă democrată a Camerei Reprezentanţilor, a fost spitalizată în timp ce se afla într-o delegaţie oficială în Luxemburg

Adevarul acum 28 minute
Fosta preşedintă a Camerei Reprezentanţilor, democrata Nancy Pelosi, în vârstă de 84 de ani, a fost internată în spitalul din Luxemburg după ce „a suferit un traumatism în timpul unui angajament oficial”, potrivit unei declaraţii emise vineri de bir

Rusia suspendă exporturile de cereale către Siria, Ucraina i-ar putea lua locul

HotNews acum o ora
Rusia a suspendat exporturile de cereale către Siria, din cauza problemelor legate de plată şi incertitudinii politice provocate de înlăturarea de la putere a preşedintelui Bashar al-Assad, afirmă surse ruse şi siriene citate vineri de agenția Reute

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 4 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Kelemen Hunor insistă pentru un singur candidat la prezidenţiale din partea coaliţiei. „Altfel, s-ar putea să nu intre niciunul în turul doi”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că organizaţia sa a arătat că din partea coaliţiei de guvernare trebuie să fie un singur candidat pentru alegerile prezidenţiale, care vor fi reluate anul viitor, pentru că altfel s-ar putea ca n

Operațiune de salvare în Munții Maramureșului. Salvamontiștii caută trei ucraineni aflați de 10 zile pe drum

HotNews acum o ora
Salvamontiştii caută, vineri, în Munţii Maramureşului, trei cetăţeni ucraineni care ar fi de zece zile pe drum, nu mai au hrană şi apă. Zăpada în zonă ajunge şi la un metru înălţime, informează News.ro. Salvamont Maramureş intervine în Munţii Maramu

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
Iasi
acum

-3°
vin.

-3°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/4°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

-3°
vin.

-3°/5°
sâm.

-0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/2°
lun.

-3°/2°
Timisoara
acum

vin.

2°/4°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°
lun.

-0°/3°