Nu orișicare dintre noi este în stare să-i organizeze pe alţii de o aşa manieră încât să producă ceva. Şi mai ales să o facă cu eficienţă, în mod performant şi cu rezultate durabile.

Nu oricine poate lua decizia să-şi pună banii la bătaie, să rişte şi să spere că va avea profit. Ai nevoie de un anumit mod de a fi atunci când pui pe picioare o afacere.

Nu oricine poate crea ceva durabil care să hrănească încă 50 de familii (cifră luată la întâmplare) şi care să producă pentru a plăti taxe şi impozite din care să mai trăiască şi alții.

Da, aici vorbesc despre patroni, investitori, aceia la care nu se gândeşte nimeni şi pe care nu-i plânge nimeni pentru că ei au bani, n-au grija zilei de mâine şi au Jeep. Nu sunt reprezentanţi, nu merg la mitinguri, nu demonstrează şi enorma lor majoritate nu cerşesc pe la televizor. Dar pentru mine ei, cu egoismul lor prin care-şi urmăresc profitul cu tot, ei sunt cei care fac diferenţa şi vor face diferenţa. Şi au de ce să fie compătimiţi. Să nu vă imaginaţi că sunt oameni fericiţi, de multe ori nici nu simt că trăiesc. Nu mulţi ar schimba salariul lor şi liniştea lor pe grijile şi pe veniturile fluctuante şi nesigure ale patronilor lor.

Birocraţia sufocantă, poverile administrative inutile, mediul de afaceri în general fac ca viaţa acestor oameni care îi organizează pe alţii, care îşi pun proprii bani la bătaie şi care ţin în cârcă categorii inactive de populaţie să fie grea şi de multe ori urâtă. Pentru a ţine în viaţă propria investiţie îşi sacrifică timpul liber şi de multe ori banii pe care-i fac nu-i ajută să fie fericiţi şi-i cheltuiesc pe lucruri aiurea. Dar la sfârşitul zilei le rămâne pentru sufletul lor un lucru: au făcut ceva din nimic. Ceva ce nu ar fi existat independent de voinţa lor. Ceva ce le face şi acelora carora le este frică că vor fi daţi afară mai uşor, viaţa mai bună. Scuzaţi