* Ministerul Agriculturii lucrează la un pachet de forme de sprijin pentru sector
* Viorel Matei, FNPAR: "Trăim şi noi bine, din patru în patru ani când se apropie alegerile"
Îngrijorat de o posibilă criză alimentară care se prefigurează la nivel mondial, Guvernul nostru a anunţat, deja, că pregăteşte o serie de măsuri de sprijinire a sectorului agricol.
Ministerul Agriculturii a anunţat, ieri, formele de sprijin pe care fermierii ar urma să le primească în 2011, acestea fiind extrem de diversificate, de la subvenţionarea motorinei şi a dobânzilor la credite, până la ajutor pentru inundaţii şi calamităţi.
Director general în cadrul ministerului, Daniela Giurca a declarat: "Încercăm să oferim agricultorilor un sprijin mai mare decât cel oferit în 2010 şi să continuăm cu toate formele de sprijin deja existente. Garantăm că sprijinul din 2011 nu va fi mai mic cu niciun cent faţă de cel de anul trecut".
* Ploaie cu promisiuni
Daniela Giurca a arătat că producătorii agricoli din sectorul vegetal ar urma să primească, anul aceasta, o subvenţie la hectar din fonduri europene în valoare de 101 euro, la care s-ar putea adăuga un complement de la bugetul de stat în valoare de 75 euro. "Săptămâna aceasta notificăm la Bruxelles nivelul maxim posibil negociat al plăţilor complementare, de 75 euro/hectar pe care vrem să îl acordăm în funcţie de posibilităţile bugetului de stat", a spus Giurca. Domnia sa a precizat că ministerul va solicita Comisiei Europene să ne permită să acordăm în 2011 şi un avans din plăţile la hectar care vor urma.
Directorul general a precizat că, în urma scumpirii repetate a carburanţilor, fermierii ar putea să beneficieze de motorină subvenţionată pentru lucrările agricole a cărei valoare ar putea să fie de 2 lei/litru. De asemenea, producătorii agricoli ar putea lua credite operaţionale cu dobândă subvenţiona