Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vaslui: Zamfir: „Abia aştept să revin în trafic“

Publicat in Adevarul, joi 17 martie 2011 ·

Judecătorii Tribunalului Vaslui au considerat că Zamfir nu este vinovat de uz de fals. Agentul a primit o amendă de 1.000 de lei pentru neglijenţă.

Suspendat din activitate după ce a fost judecat pentru uz de fals intelectual, agentul Cristian Zamfir are şanse mari să revină în trafic, acolo unde şi-a făcut renumele de „Incoruptibilul“ din Vaslui. Iniţial, fusese acuzat de luare de mită, dar procurorii nu au putut dovedi infracţiunea.

Ieri, magistraţii vasluieni au decis ca agentul să fie achitat pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, însă i-au cerut să plătească o amendă administrativă de 1.000 de lei.

Sancţiunea vine ca urmare a faptului că Neculai Apreotesei, cel care s-a autodenunţat, susţine că Zamfir l-a iertat pentru 250 de lei şi nu l-a sancţionat deşi nu avea inspecţia tehnică periodică.

Vrea să facă recurs

Potrivit legii, Zamfir ar fi trebuit să îi reţină certificatul de înmatriculare conducătorului auto, însă, pentru această faptă, el i-a aplicat doar un avertisment verbal. Poliţistul şi-a motivat decizia spunând că în ziua respectivă şi-a uitat la birou carnetul cu dovezi. Deşi iniţial a dorit ca dosarul să fie strămutat de teamă că nu va fi judecat corect, el şi-a schimbat părerea despre justiţia vasluiană.

„S-a făcut dreptate. S-a văzut că cel care m-a acuzat a avut intenţii neortodoxe, aducând şi un martor fals. Abia aştept să revin în trafic şi să demonstrez tuturor de ce sunt supranumit «Incoruptibilul»“, a declarat Cristian Zamfir. În schimb, va contesta amenda. „Înţelegeam dacă eram sancţionat de conducerea Inspectoratului, nu de instanţă. Voi face recurs. Oricum, cred că şi procurorii vor face“, a adăugat Zamfir.

Şefii săi aşteaptă o sentinţă definitivă. „Dacă a ajuns în atenţia procurorilor, înseamnă că e ceva. Aşteptăm decizia definitivă şi irevocabilă, vom analiza situaţi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum o ora
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Elena Udrea, despre Florian Coldea: „Ce faci altora, ți se întoarce ție” / „Vine rândul ca fiecare să plătească”

Gandul acum o ora
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost întrebată joi, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, dacă a aflat de problemele penale ale lui Florian Coldea. Aceasta a replicat că știe tot și că „vine rândul ca fiecare să plătească”. „Să ştiţi c

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 3 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Poșta Română lansează un nou SERVICIU pentru clienții săi. Ce vor putea face românii, la orice oficiu poștal

Gandul acum 40 minute
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat, joi, lansarea unui nou serviciu financiar pentru clienții săi. Acesta le permite atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să depună numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de emitent. Servic

Primele declaraţii ale Elenei Udrea la eliberarea din penitenciar: „Îi mulţumesc fetiţei mele că a venit aici de 150 de ori”

Adevarul acum o ora
Elena Udrea a părăsit joi Penitenciarul Târgşor, după trei ani petrecuţi în spatele gratiilor în urma condamnării primite în dosarul „Gala Bute”.

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 2 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

Canicula a dus consumul de electricitate al Chinei la un nou maxim istoric: 1,5 miliarde de kilowaţi

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai multe zile de caniculă pe o mare parte din teritoriul Chinei au dus cererea de electricitate la un nou maxim istoric, de 1,5 miliarde de kilowaţi, în ziua de miercuri, au declarat mai mulţi ofici

General NATO: Pregătirile pentru transferul de sisteme Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs

Gandul acum o ora
Pregătirile pentru transferul rapid de sisteme de apărare aeriană Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs de desfășurare, a declarat joi generalul american Alexus Grynkewich, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa. „Lucrăm foarte înde

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 4 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

Vremea

București
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°