„Voi luaţi de la oameni (salarii, pensii, alocaţii pentru copii, gratuităţi la medicamente etc.), eu le dau (pachete cu alimente, cadouri pentru copii, gratuităţi pe mijloacele de transport, locuinţe pentru tineri, case pentru nevoiaşi)! Acestea nu le dau de ieri, de azi, ci de 10 ani! Te faci că uiţi că partidul dumitale şi Guvernul portocaliu pe care-l reprezinţi m-au obligat să dau afară angajaţii Primăriei în toamna lui 2010. În urma acestei măsuri a trebuit să închidem trei puncte de distribuţie a ajutoarelor, neavând suficienţi funcţionari care să asigure împărţirea pachetelor cu alimente. Tot Guvernul pe care îl reprezinţi nu ne permite să plătim ore suplimentare pentru aceşti funcţionari. Dar, dacă vrei într-adevăr să ne ajuţi, poţi trimite 70 de funcţionari de la Prefectură în locul celor 70 de funcţionari ai Primăriei daţi afară de voi. Îi aştept cu drag, pe 14 aprilie 2011, pentru distribuirea pachetelor de Paşte", susţine Radu Mazăre, primarul Constanţei, în răspunsul la mesajul pe care Iorga Palaz, prefectul judeţului Constanţa, l-a adresat edilului municipiului cu două zile în urmă. Reprezentantul Guvernului în teritoriu s-a „oferit" să ajute primăria să împartă pachetele cu ajutorul unor voluntari, în condiţiile în care, zice Iorga Palaz, pensionarii stau la cozi.
De mila cui trebuie să plângem
Nu putem să nu fim de acord cu prefectul, dar trebuie să-i reamintim pe această cale că, de patru ani încoace, întreg poporul român este umilit nu de autorităţile locale de la Constanţa, ci de guvernanţii pe care îi reprezintă. Disponibilizările, operate la „sugestia" FMI, la care ţara s-a îndatorat până peste cap, scăderea salariilor angajaţilor din sistemul bugetar, diminuarea pensiilor militarilor, lista cu tot mai puţine medicamente compensate, sistemul sanitar falimentar, sunt numai câteva dintre „bubele" la care prefectul ar trebui să se gândea