Iubitorii rasei îşi vor expune exemplarele şi vor participa la concursuri de frumuseţe, sâmbătă, 19 martie, pe Valea Cetăţii, la Râşnov, lângă baza de biatlon.
Cea de a IV-a ediţie a evenimentul reuneşte peste 70 de exemplare din rasa ciobăneştilor corbi care vor participa la concursuri inedite de frumuseţe, dar şi la stabilirea unor indici de conformitate a rasei, pentru recunoaşterea sa pe plan internaţional.
„Judeţul Braşov este nucleul acestei rase în România. Este cea de a IV-a rasă omologată la nivel naţional, după Ciobănescul Mioritic, Ciobănescul de Bucovina şi Ciobănescul Carpatin. De asemenea, rasa este în curs de omologare la nivel internaţional", a spus Sebastian Fleşieru, preşedintele Clubului Crescătorilor de Corbi.
Juriul va alege cel mai frumos exemplar, dar vor fi şi concursuri pentru speciale pentru „cea mai frumoasă pereche", „cel mai frumos veteran", „cel mai frumos căţeluş", „cel mai frumos grup de urmaşi", „cel mai frumos grup de creştere" şi „copilul şi câinele".
Expoziţia de selecţie va începe la ora 10.00, iar expoziţia de frumuseţe de la ora 12.00.
Câine de pază
Ciobanescul Românesc Corb se găseşte în toate regiunile ţării cu preponderenţă în Carpaţii Meridionali şi este folosit la paza turmelor de animale şi a proprietăţilor.
Exemplarele sunt puternice, au o conformaţie robustă şi o înălţime de peste 75 de centimetri. Numele rasei este dat de culoarea părului, asemănătoare cu cea a păsării al cărei nume îl poartă.
Vezi mai jos imagini de la o ediţie anterioară!
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: