Spilcuit până în nodul elegantei sale cravate mauve, Emil Boc s-a înfăţişat Parlamentului, care l-a trecut a opta oară prin furcile moţiunii de cenzură, în triplă dimensiune: poetică, vânător de copiuţe şi "încasator".
Versuri din gură de prim-ministru, spuse în faţa aleşilor, nu s-au mai auzit din noiembrie 2009, când desemnatul Lucian Croitoru, presupus imun la reverii lirice, a recitat cu sensibilitate din genialul său tiz (Lucian) Blaga. Atunci, Blaga, în interpretarea lui Croitoru, i-a lăsat muţi pe parlamentari. Ultimul mare poet romantic european, Mihai Eminescu, în interpretarea lui Emil Boc, n-a reuşit să aducă linişte într-o sală unde nimeni n-a părut că meditează la Codul Muncii.
Asemenea, Boc nu-şi mai demonstrase abilitatea în a depista copiuţe/multiplicări de câteva luni bune (octombrie, anul trecut, tot la o moţiune de cenzură), când l-a dibuit pe Valeriu Zgonea, care semnase dublu în pomelnicele pentru demiterea preşedintelui şi premierului. Şi acum, Boc a înhăţat din zbor ocazia, le-a tras o praftură social-democraţilor, trimiţându-i la...Ecaterina Andronescu, să-i lumineze asupra necazurilor la care se expun plagiatorii.
De fapt, pe tot parcursul distinsei adunări, Codul, această Biblie a relaţiilor de muncă (sau Constituţie, după un preopinent) a fost redus la un simplu pretext. De exemplu, pentru a-i scărmăna "penajul" prim-ministrului, trimis de Victor Ponta în lumea zburătoarelor tropicale. Sau pentru trimiterea lui Traian Băsescu în lumea "proştilor" şi "caraghioşilor îngrozitori", cum a făcut Crin Antonescu (cătrănit suplimentar şi pe Viktor Orban).
Însăşi moţiunea de cenzură a pălit, mai dihai ca zâmbetul pisicii de Chesire. Fiind înlocuită de olimpiada avocaţilor diavolului. Sau a cântecelor de sirenă. Paleologu jr. a încercat să-i tenteze pe liberali cu sancţionarea moţiunii. Pe motiv de stânga-dreapta. Boc a încerc
