Poliţiştii de Frontieră constănţeni au întocmit, în ultimele zile, mai multe dosare penale pe numele unor persoane găsite la volanul unor autoturisme ce figurau ca fiind furate din străinătate. În data de 14 martie a.c., în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, s-a prezentat pentru ieşirea din ţară, cu un autoturism marca „Ford", cu numere de Italia, Laurenţiu Lazăr, în vârstă de 35 de ani, din Bacău.În urma verificărilor oamenilor legii, a reieşit că maşina era căutată de autorităţile italiene. În cauză, poliţiştii au întocmit o lucrare penală pe numele lui Lazăr pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt, lucrare ce a fost înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, iar, autoturismul evaluat la 20.000 de lei, a fost confiscat. După numai o zi, frontieriştii au întocmit un nou dosar penal pentru complicitate la furt unui tânăr în vârstă de 24 de ani, din Râmnicu-Vâlcea. Dorel Stroie a fost prins în trafic pe timpul derulării unei acţiuni a poliţiştilor de prevenire şi combatere a traficului internaţional cu maşini furate. Stroie a fost identificat în Năvodari, la volanul unui autoturism marca „Opel Astra G", cu numere provizorii. Maşina, în valoare de 21.500 de lei, a fost reţinută în vederea continuării cercetărilor.
Ca-n filme
În cazul unui bărbat din Mangalia, poliţiştii de Frontieră au recurs la urmărirea maşinii pe care mangaliotul o conducea, întrucât acesta a refuzat să oprească la semnalele acustice şi luminoase. Mircea Bunduc, în vârstă de 57 de ani, se afla la volanul unui autoturism marca „Matiz" şi se deplasa pe DN 39 exact în momentul în care poliţiştii efectuau o acţiune în zona localităţii Tuzla. Când a fost tras pe dreapta, şoferul a simulat intenţia de a opri, dar brusc a schimbat direcţia de mers şi poliţiştii de Frontieră au pornit în urmărirea lui. În localitatea Tuzla, Bunduc a fost oprit de oamenii leg