Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosarul unei avocate bătute de clanul Cârpaci, tot nefinalizat

Publicat in Timpolis, joi 17 martie 2011 ·

Cazul avocatului Carmen Obîrşanu, atacată în stradă de clanul Cârpaci, în septembrie 2009, bate pasul pe loc. Avocatul spune că procurorii tergiversează cazul pentru ca, în final, ea să accepte o înţelegere cu atacatorii.

Cazul Obîrşanu - Cârpaci a intrat în atenţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara de mai bine de un an şi jumă­tate. Cazul este, însă, ter­gi­versat, spu­ne avocatul Carmen Obîr­­şa­nu. “Mi s-a respins plângerea fă­cu­tă împotriva celor doi pro­curori pentru că au tergiversat dosarul, răspunsul pri­mit fiind că aceştia au făcut tot ce a ţi­nut de ei în acest caz. Dosarul a fost retrimis la Secţia 3 Poliţie, pentru ca a se iden­tifica tele­fonul de la care am cerut aju­tor, cerându-se şi ca martorii – fără ca aceştia să fie nomina­lizaţi –, să fie su­puşi la testul poligraf. Or, aces­te teste nu constituie probe în dosar”, explică avocatul Obîr­şanu.

Carmen Obîrşanu mai spune că, în urmă cu un an, a fost supusă testului poligraf, însă nu şi Cârpaci Ileana. “Pâ­râ­ta a fost cea care a cerut retrimiterea cazului la Poliţie pentru ca ea să fie tes­tată cu poligraful, iar apoi a refuzat să-l mai facă. Se joacă cu procu­rorii, şi ei per­mit. Acum poli­ţiştii trebuie să îi gă­sească pe şoferul ambulanţei care m-a transportat la spital, poliţiştii de la faţa locului, iar, în 16 martie a fost şi soţul meu la poligraf, deşi nimeni nu con­tes­tă că el m-a luat de acolo. Toate se fac ca să se tergiverseze cazul, iar eu să mă răzgândesc şi să cad la o înţele­gere cu pârâta”, acuză Carmen Obîrşanu. Po­tri­vit aces­teia, partea adversă şi-ar fi ex­primat dorinţa de a se împăca, chiar prin intermediul... procu­rorilor, care ar fi sfătuit-o să ac­cepte şi să îşi retragă plân­ge­rea, însă a refuzat.

Carmen Obîrşanu susţine că do­sa­rul a fost tergiversat de la începutul an­che­tei. Deşi a fost înregistrat la Par­chetul

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu îi cere lui Ponta să se retragă, după dezvăluirile privind inundarea satelor româneşti, pentru a nu fi afectat Belgradul, în 2014: Victor, ia măcar acum o decizie înţeleaptă! Niciun pesedist nu îl vrea pe Nicuşor Dan preşedinte!

News.ro acum o ora
Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu îi cere lui Victor Ponta să se retragă din cursa prezidenţială, după dezvăluirile acestuia privind decizia de a inunda satele româneşti, pentru a nu fi afectat Belgradul, în 2014. ”Victor, ia măcar acum o d

Constanța Alertă pe Dunăre în zona localității Vadu Oii! O barcă cu pescari s-a răsturnat

Ziua Constanta acum o ora
Salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al Județului Constanța au fost solicitați să intervină astăzi, 10 aprilie în zona localității vadu Oii din județul Constanța. Potrivit ISU Dobrogea o barcă în care se aflau pe

Apple transportă tone de telefoane iPhone din India cu avionul pentru a ocoli tarifele lui Trump

HotNews acum 38 minute
Gigantul american din domeniul tehnologiei Apple a închiriat avioane cargo care să transporte până la 600 de tone de telefoane iPhone, adică aproximativ 1,5 milioane de telefoane, din India până în SUA, după ce a Apple a majorat producția în țara as

Parchetul European trimite în judecată 12 inculpați pentru o fraudă de milioane de euro cu proiecte IT în România

HotNews acum 2 ore
Parchetul European din Bucureşti (România) a înaintat, în această săptămână, Tribunalului Bucureşti un rechizitoriu împotriva a 12 inculpaţi (şase persoane fizice şi şase societăţi comerciale), în urma unei anchete privind o fraudă în valoare de 9,5

Prada cumpără rivala Versace cu 1,26 miliarde de euro

News.ro acum 22 minute
Casa de modă Prada anunţă joi că a încheiat un ”acord definitiv” cu grupul american Capri Holdings în vederea achiziţionării iconicului brand Versace cu suma de 1,25 miliarde de euro, iar mariajul celor două mărci legendare va da naştere unui grup d

Start-Up Nation: Înscrierile pentru cursurile gratuite de antreprenoriat încep marți

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al ministerului, înscrierile se vor putea face la adresa https://minimis.imm.gov.ro. Cursurile sunt destinate persoanelor care doresc să își dezvolte abilități esențiale pentru a înființa și conduce o afacere de succes în Rom

Bogdan Peșchir rămâne în arest preventiv

Ziua Constanta acum 3 ore
Judecătoria Sectorului 5 a decis joi ca Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, să rămână în arest preventiv. Magistrații i-au respins lui Peșchir o cerere de înlocuire a arestului preventiv cu măsura controlului judici

Uniunea Europeană îşi suspendă contramăsurile la taxele vamale impuse de Donald Trump

Ziua Constanta acum 2 ore
Uniunea Europeană îşi va suspenda răspunsul la taxele vamale impuse de SUA pentru "a da o şansă negocierilor", a anunţat joi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. "Dacă negocierile nu sunt satisfăcătoare, contramăsurile noastre vor int

BNR atrage atenţia asupra intensificării unor tentative de fraudă în numele Băncii Naţionale a României. ”BNR nu solicită niciodată, prin e-mail, telefon, mesaje-text sau mesaje instant, date cu caracter personal sau alte informaţii confidenţiale”

News.ro acum 2 ore
Banca centrală anunţă că, în ultima perioadă, a fost semnalată intensificarea tentativelor de fraudă de tip spoofing, - apeluri telefonice, mesaje şi site-uri care disimulează o comunicare oficială a unei instituţii bancare sau a unei autorităţi a s

Ministrul Energiei - „La această oră peste 30% din energia României este produsă de eoliene“

Ziua Constanta acum o ora
La această oră, peste 30% din energia României este produsă de eoliene, conform unui comunicat transmis de Ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Acest prag simbolic este un semnal clar: tranziția energetică este în desfășurare, iar România se poziț

Vremea

București
acum

joi

1°/12°
vin.

-2°/11°
sâm.

3°/10°
dum.

6°/15°
Iasi
acum

joi

0°/6°
vin.

-2°/8°
sâm.

3°/11°
dum.

4°/16°
Constanta
acum

joi

0°/13°
vin.

-2°/8°
sâm.

3°/10°
dum.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

joi

2°/7°
vin.

-1°/6°
sâm.

3°/9°
dum.

3°/16°
Timisoara
acum

joi

-1°/10°
vin.

-4°/15°
sâm.

6°/14°
dum.

5°/19°