Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Motivul demisiei directorului Tarom: prea puţini bani

Publicat in Jurnalul, joi 17 martie 2011 ·

Ruxandra Brutaru a declarat că a demisionat din funcţia de director general al Tarom din motive personale, legate de nevoia de a sta mai mult timp alături de familie, dar şi din cauza salariului redus. "Plecarea mea ţine şi de salariu, dar nu e motivul principal. Sunt mamă, am un copil care începe şcoala şi care nu mă vede", a afirmat Brutaru. Ea a precizat că salariul net pe care îl încasa era de 4.600 lei net, lunar. "Niciodată nu am câştigat atât de puţin", a spus Brutaru. Ea a mai spus că atât timp cât nu reuşeşte să fie aproape de familie, atribuţiile ocupându-i aproape tot timpul, nu a avut nici măcar satisfacţii financiare în compensaţie.

Guvernul a plafonat anul trecut salariile directorilor din companiile de stat la nivelul remuneraţiei încasate de secretarii de stat.

Purtătorul de cuvânt al Departamentelor PSD, Olguţa Vasilescu, a declarat joi că Brutaru a demisionat din funcţia de director general al Tarom, remunerată cu 6.600 de lei, pentru a ocupa o poziţie mai bine plătită (15.000 lei), deşi inferioară, de director general adjunct în companie.

Motivul demisiei Ruxandrei Brutaru a fost unul "strict pecuniar, personal", neţinând de imaginea companiei sau de vreun eventual control al Ministerului Transporturilor asupra managementului, a declarat joi senatorul PSD.

Vasilescu a spus că funcţia de director general era salarizată de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, cu 6.600 lei pe lună.

Potrivit lui Vasilescu, Brutaru a preferat funcţia de director general adjunct al Tarom, post plătit de Tarom, nu de minister, cu aproape 15.000 lei.

Brutaru susţine însă că salariul de director general adjunct este "puţin mai mare decât cel de director general, dar nu cu mult".

"E departe rău salariul de director general adjunct de suma de 15.000 lei. Dacă motivul demisiei mele ar fi fost banii, aş fi acceptat prima ofertă

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 12 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 4 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 2 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 8 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 8 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 11 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum 9 ore
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mie.

-8°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°