Locatarii blocului D 10 din cartierul craiovean Brazda lui Novac dormeau liniştiţi în noaptea de 15 spre 16 martie, fără a bănui ce surprize îi aşteaptă la prize
O întreagă scară de bloc din cartierul craiovean Brazda lui Novac a fost paralizată din cauza defecţiunilor de la reţeaua electrică a imobilului, produse în noaptea de 15 spre 16 martie. Locatarii blocului D 10 scara 3 au sesizat redacţia GdS ieri-dimineaţă, reclamând că fluctuaţiile au distrus aparatura electrocasnică din apartamente. „În jurul orei 1.00 noaptea s-a înregistrat evenimentul. Toată aparatura electrocasnică aflată în priză s-a defectat. De atunci, sunăm la intervenţii, pentru a se constata pagubele. În jurul orei 9.00 dimineaţa au venit doi angajaţi de la CEZ, care ne-au spus că trebuie făcută o reclamaţie scrisă. Oricum, ne-au reproşat că nu am stat cu ochii pe bec, pentru a raporta fluctuaţiile de curent. Am înţeles că vor veni să inventarieze pagubele, dar mi-e greu să cred că se vor inculpa singuri, având în vedere dimensiunile pagubelor“, a spus Adi Cojocaru, locatar al blocului. Acesta susţine că şocul electric i-a paralizat frigiderul, două televizoare, maşina de spălat, telefonul fix etc. „După eveniment, am tras din priză toată aparatura electrocasnică, dar era prea târziu. Combina muzicală, computerul, un televizor şi telefonul fix erau moarte. Până acum nu am mai avut probleme de acest gen. Este adevărat, în decembrie am observat câteva fluctuaţii la becul din bucătărie, dar nu s-a întâmplat nimic“, a spus Claudia Afrem, o altă locatară. Păgubiţii afirmă că angajaţii CEZ le-au spus că au găsit branşamentele de la tabloul electric topite.
Urmează birocraţia
Reprezentanţii CEZ susţin că au remediat defecţiunea la o oră după ce a fost sesizată. „În urma cercetărilor, s-a identificat un defect pe coloana generală, fapt care a condus la apariţia unor supratens