La sfârşit de februarie celebrul teatru veneţian La Fenice a găzduit prezentarea în primă audiţie, aici, în pitorescul oraş din lagună, a marelui opus enescian care este Sonata a 3-a pentru vioară şi pian „în caracter popular românesc”.

Documentarea de care se dispune în acest moment nu contrazice această consideraţie. Violonistul Remus Azoiţei şi pianistul Eduard Stan au reeditat şi de această dată o performanţă deja memorabilă prezentând acest celebru opus în multe dintre centrele muzicale europene, inclusiv la Viena şi la Berlin, de asemenea pe coasta de vest a Statelor Unite, la New York; nu pot să nu amintesc, relativ recent cei doi muzicieni au realizat un dublu CD, o imprimare a integralei lucrărilor enesciene pentru vioară şi pian, prima de acest fel în cadrul discografiei compozitorului. Am apreciat şi de această dată pătrunderea cu totul pertinentă a universului spiritual enescian, complexitatea, rafinamentul valorilor timbrale pe relaţia dintre cele două instrumente. De fapt, întreaga seară de muzică a fost dedicată personalităţii compozitorului dată fiind susţinerea în acest an, în luna septembrie, a celei de a XX-a ediţii a Festivalului George Enescu, dată fiind sărbătorirea în luna august a 130 de ani ce se vor împlini de la naşterea acestui creator atât de particular în peisajul vieţii muzicale europene din prima jumătate a secolului trecut.

Bine întocmit, întregul program al serii de muzică a inclus de asemenea cea de a 3-a Sonată pentru vioară solo de Eugene Ysaye, dedicată lui George Enescu, şi Sonata în fa major pentru vioară şi pian de Beethoven, lucrări al căror protagonist a fost violonistul Gabriel Croitoru; este un entuziasmant performer al unei comunicări specific violonistice, un artist care dispune de harul adresării cordiale, convingătoare, în baza acelei irezistibile voinţe de acţiune, cea care stăpâneşte fiecare articula