Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Valentin Dinu, care a impresionat o ţară întreagă la "Românii au talent", a împlinit 22 de ani

Publicat in Adevarul, joi 17 martie 2011 · ·

Colegii de muncă, prietenii şi rudele i-au pregătit pentru această seară o petrecere cu karaoke, şampanie şi tort.

Tânărul din Ploieşti care, vinerea trecută, a impresionat cinci milioane de telespectatori cu vocea sa la „Românii au talent", a împlinit, astăzi, 22 de ani. Zeci de persoane îl vor sărbători cu fast, diseară, la clubul situat desupra spălătoriei auto unde acesta lucrează.

Sânziana Pană, şefa sa, şi soţia Gerogiana au început deja să facă pregătirile pentru petrecerea din această seară, în mare secret, astfel încât Valentin să aibă o adevărată surpriză.

„Sunt în doliu, însă trebuie să-i organizăm ceva frumos, mai ales că a realizat ceva deosebit pentru comunitatea noastră. O să-i arătăm cât de mândri suntem de el şi cât de mult îl apreciem. Avem şampania pregătită şi îl va aştepta şi un tort. La petrecere vor participa peste 30 de persoane-prieteni, colegi de muncă şi rude", a spus Georgiana.

Sânziana Pană, şefa lui Valentin, spune că abia aşteptă să-l audă în această seară pe angajatul său cântându-i piesa preferată, „Delilah" la programul de karaoke de la care „nu are voie să lipsească". „Îl ştiu pe Valentin că e talentat de trei ani, de când lucrează aici. La concurs a avut emoţii, dar în realitate cântă mult mai frumos. Şi de Sfântul Valentin i-am organizat o petrecere şi azi, de ziua lui, o să fie şi mai şi. Ne este drag de el şi merită tot respectul şi atenţia noastră", a spus Sânziana.

Vrea să aibă propria sa locuinţă

Valentin Dinu s-a născut într-o familie de muzicieni. Mama sa a urmat Liceul de Muzică din Ploieşti, iar tatăl său cântă la chitară şi vocal în diverse localuri. „Tata a fost cel care mi-a fost profesor şi m-a învăţat cum să-mi folosesc vocea şi cum să respir. Câteodată, mă mai lua cu el pe la Sinaia sau pe litoral şi mă punea să cânt pe scenă, la microfon", spune tânărul.

Du

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum o ora
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 2 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Atenționare de călătorie MAE: Restricții rutiere în Bulgaria pentru camioanele peste 20 de tone

Mediafax acum 11 minute
Ministerul Afacerilor Externe avertizează cetățenii români care tranzitează, se află sau intenționează să călătorească în Bulgaria că, în perioada 21-25 iulie, între orele 13:00 și 21:00, circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone va

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 5 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum o ora
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 6 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 4 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°