Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Teodor Baconschi: Mesajul lui Viktor Orban nu este iredentist

Publicat in Antena 3, joi 17 martie 2011 ·

Ministrul de Externe al României, audiat de Comisia de Politică Externă din Senat, a făcut o declaraţie referitoare la mesajul premierului maghiar Viktor Orban. Teodor Baconschi este de părere că afirmaţiile primului-ministru al Ungariei nu conţin nici un fel de „referire iredentistă”.

Orice derapaj care încalcă viziunea noastră, Constituţia României,unitatea terirorială şi suveranitatea trebuie sancţionat, susţine ministrul de Externe. În cazul dat, după analiză, mesajul premierului maghiar nu conţinea nici un fel de referire de natură iredentistă. Viktor Orban nu vorbea de autonomie, de Ardeal sau de Transilvania, a mai precizat Baconschi.

Şedinţa de dezbatere a moţiunii de cenzură, care a avut loc miercuri după-amiază, a fost întreruptă din cauza unui scandal pe tema mesajului trimis de premierul Viktor Orban.

Senatorul PNL Puiu Haşotti a cerut introducerea pe ordinea de zi a unei declaraţii de condamnare a afirmaţiilor făcute de premierul Ungariei referitoare la independenţa teritorială. Parlamentarii PDL si UDMR s-au opus. Potrivit lui Puiu Haşotti, discursul premierului maghiar "a jignit naţiunea română şi istoria noastră naţională".

Marţi, un alt incident a atras atenţia opiniei publice. Locuitorii din Miercurea Ciuc au avut parte de un "spectacol" neobişnuit. În centrul oraşului, Csibi Barna, un funcţionar în cadrul Direcţiei de Finanţe Publice Harghita, dar cunoscut mai ales ca fiind unul dintre liderii grupării extremiste Garda Secuiască, a organizat un spectacol în care o păpuşăde paie cu chipul lui Avram Iancu a fost judecatăşi condamnatăla moarte prin spânzurare de un tribunal, sub acuzaţiile de crimăîmpotriva umanităţii şi genocid.

Aceasta este traducerea mesajului trimis de premierul Viktor Orban:

"Stimaţi concetăţeni! Această zi este sărbătoarea naţiunii. Amintirea revoluţiei

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 26 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 7 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 6 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 4 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Vremea

București
acum

25°
mar.

21°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

22°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

23°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°