Camera Deputatilor a adoptat Legea privind parteneriatul dintre stat si culte in domeniul serviciilor sociale. Aceasta a condus la multiple discutii si critici, ceea ce ma face sa intreb: este cineva care nu si-ar dori o Maica Tereza a crestinismului ortodox romanesc?
Din pacate, asa cum se intampla de multe ori (poate, intentionat), legea nu a fost dezbatuta cum s-ar fi cuvenit, iar acum, aflati in fata faptului implinit, se afla deja in stadiul de promulgare la Presedinte. O sa subliniez din start: din perspectiva subsemnatului, principial, legea nu este deloc rea. Mai dificile sunt aplicatiile acesteia, de aceea, cum au facut-o si alti observatori ai fenomenului religios, voi vorbi mai jos despre cateva necesare amendamente. Fara doar si poate, protagonistul acestei legi este Biserica Ortodoxa Romana (BOR) si aceasta va fi in centrul discutiei de fata.
Mai intai pot fi identificate cateva grupari contestatare ale legii. Exista un conglomerat de grupari formate din critici proveniti de pe versantul stangist si ultra-stangist, ba chiar activist ateu. In general, perceptia acestora despre BOR si despre Biserica aduna o suma de inexactitati si de prejudecati. Istoria Bisericii, cea de dinainte de schisma, dar si istoria BOR arata ca orientul crestin a fost totdeauna aplecat inclusiv catre actiunile de binefacere sociala.
Faptul ca BOR nu are astazi o infrastructura pregatita pentru o astfel de activitate este insa, partial, corect. Pe de alta parte, aceasta lege nu dezavantajeaza celelalte culte, fiindca se adreseaza, in mod egal, tuturora. Oricine, indiferent de confesiunea sau religia careia ii apartine, daca sunt recunoscute de statul roman, va putea aplica pentru finantari. Tot astfel, ONG-urile non-confesionale vor avea prilejul sa-si imbunatateasca activitatea. Dar statul este obligat cu acest prilej sa creeze acele instrumente legale
