Stimate lucrătoare şi stimaţi lucrători din serviciile multilateral dezvoltate, dacă aveţi copii vă rog să luaţi în considerare acestă povestioară:

un copilaş italian, în vîrstă de patru anişori,

mergea prin sătucul lui, să se joace, să se plimbe,

să-şi vadă şi el de-ale lui,

ca orice om la patru ani.

Deodată, el văzu o groapă şi în acea groapă,

el descoperi un sac,

deschise sacul şi ce văzu el înăuntrul lui?

În năuntrul lui erau o mulţime de lemnişoare albe.

Peste o sută.

Chiar două sute, nu contează, căci copilul nu le numără.

Dar el ce făcu?

El luă sacul, îl deşertă şi cu lemnişoarele acelea frumoase,

albe ca sfintele lumînări, deloc ciudate,

el începu să construiască. Ce?

Ce să construiască un copilaş italian, cu atîta material căzut din cer?

Ceea ce ar fi construit orice copilaş din lume.

O căsuţă. O căsuţă de păpuşi.

De ce de păpuşi? Aşa a vrut el.

Şi pentru că avea atît de multe beţişoare, el construi chiar două căsuţe

de păpuşi.

Asta a fost în mintea lui.

După ce înălţă pălătuţele sale, el alergă, ca orice constructor, ca orice arhitect,

ca orice Ioanide, ca orice Corbusier, să le arate oamenilor ceva mai înalţi decît el.

DE ACELASI AUTOR Puseuri de toamnă La un sfert de veac de cînd s-a dus Turnătoria ca discurs amoros Curs scurt de sociologie a şepcii la româniO chemă pe doica sa care, văzînd minunatele locuinţe pentru păpuşi, era să leşine, i se făcu rău, dar mai avu puterea să cheme poliţia. Veni poliţia şi ce să vezi? şi poliţiei i se făcu rău, dar nu leşină (căci rareori poliţia leşină...)

Poliţia îngălbeni (trebuie să fi fost grozav să vezi o poliţie dîrdîind şi îngălbenind) şi chemă geniile, nu geniile din poveşti, ci geniile geniştilor, ale celor care se ocupă cu deminarea şi dezamorsarea bombelor şi a din