Deşi oamenii construiau de mult nave capabile să plutească pe apa mărilor, purtîndu-i în pîntecele lor dimpreună cu arme şi mărfuri, Arhimede a schimbat din temelii practica şi teoria construcţiilor navale, cu banala lui ecuaţie. Meşteşugul a devenit indus-trie, iar riscurile şi pagu-bele inerente pro-cesului bazat pe încercări şi erori au fost înlocuite de siguranţa succesului, matematic repetat. Aceasta este puterea ştiinţei pure!
În lumea politicii, lucrurile sunt, din păcate, în stadiul de dinaintea apariţiei ideii de geniu a lui Arhimede. Încercările şi erorile repetate, dar ştiţi cum... repetate şi iar repetate... sunt singura metodă de care ne folosim pentru a ne întreţine speranţa că, într-o bună zi, va găsi cineva, dacă nu formula "guvernării ideale", măcar pe cea "de supravieţuire", în condiţii mai umane. Din această perspectivă, se vede clar motivul pentru care societăţile cu capacitate mai ridicată de învăţare au inventat Democraţia. Este singurul sistem în care numărul încercărilor, adică al erorilor, repetate de altcineva, poate să crească simţitor, chiar în timpul relativ redus al vieţii unei generaţii, sporind odată cu aceasta şansa de a găsi soluţia de plutire!
În tabloul politicii noastre post-decembriste, exerciţiul încercărilor şi erorilor s-a repetat suficient de des ca să ajungem în sapă de lemn, din punct de vedere economic, iar din punct de vedere social, să atingem un grad de exasperare care se apropie de punctul la care, dacă tensiunea este eliberată brusc şi violent, poate produce modificări semnificative ale scoar-ţei! Guvernarea actuală respectă întru totul regula erorilor, adică a făcut cu duiumul, întrecîndu-şi cu mult predecesorii, dar face totuşi o remarcabilă excepţie: în loc să se ducă la fund, trece senină peste toate valurile moţiunilor de cenzură, ca şi cînd nici n-ar fi fost! Cum ar putea cineva explica ştiinţific,
