Istoria nu consemnează când a apărut în meniul românilor ciorba, ca mâncare tradiţională.

Sute de generaţii de femei au păşit în instituţia căsătoriei după ce şi-au însuşit temeinic abilitatea de a pregăti pentru masa de prânz o ciorbă de pasăre, de vită sau de porc. La români o femeie care nu ştie să gătească tradiţionala ciorbă nu este considerată o femeie gospodină.

Ciorbe şi ciorbari mămăligari

Spre deosebire de alte naţii care au dus rafinamentul preparării ciorbei pe cele mai înalte culmi, românii au păstrat o linie tradiţională, ciorba cea de toate zilele rămânând identică timp de sute de ani. Cu toate că româncele gătesc zilnic ciorbe, în afara graniţelor ţării ciorbele tradiţionale româneşti nu sunt cunoscute. Doar un singur turist dintr-o mie îi cere ospătarului o “ciorbă de văcuţă”, restul de 999 solicitând în mod invariabil sarmale sau mititei.

Varietatea ciorbelor româneşti este atât de mare încât mâncarea adulată de către toţi bărbaţii însuraţi ar fi putut să devină brand de ţară, dacă nu ar fi căzut într-o nemeritată banalitate. Fiecare zonă din ţară are un fel de ciorba specific, datorat gospodinelor locale care adaugă la reţetele tradiţionale câte un codicil cât mai năstruşnic cu care se mândresc în faţa musafirilor.

Există în Moldova ciorbe rădăuţene, ciorbe vasluiene, ciorbe vrâncene, ciorbe bucovinene şi alte zeci de ciorbe care au denumirea dată de localitatea unde se prepară: ciorbe ca la Dorohoi, ciorbe ca la Pojorâta, ciorbe ca la Bârlad sau ciorbe ca la Tecuci. Toate aceste ciorbe au câte un secret, aparat cu sfinţenie de către bucătărese, pe care îl cunoaşte toată lumea. În zona Munteniei se prepară ciorbe olteneşti, ciorbe munteneşti, ciorbe câmpeneşti sau pur şi simplu ciorbe ca la Calafat, ciorbe ca la Brebu sau ciorbe ca la Buzău. Şi aceste ciorbe au în compoziţia reţetei un secret unic, de