Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grecia şi Bulgaria ieftinesc vacanţele de Paşte, iar Turcia le scumpeşte

Publicat in Curierul, joi 17 martie 2011 ·

În România, tarifele pachetelor turistice pentru această perioadă vor rămâne la nivelul din 2010

Sejururile la munte vor fi mai ieftine decât cele de la malul mării

Preţurile pachetelor turistice interne pentru sărbătorile de Paşte rămân la nivelul anului trecut, în timp ce în străinătate scad cu 5-10% în cazul Greciei şi Bulgariei, dar cresc cu 10% în staţiunile turceşti, potrivit datelor Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România, ANAT. "Preţurile pachetelor interne de Paşte şi de 1 Mai de anul acesta vor fi aproximativ ca acelea de anul trecut sau uşor mai scăzute, dar nu trebuie să uităm că 2009 a fost an de criză şi, oricum, ofertele au ţinut cont de această circumstanţă", a declarat preşedintele ANAT, Corina Martin, citată de Mediafax.

În ceea ce priveşte pachetele externe de Paşte, preţurile vor fi, în general, similare cu cele de anul trecut, sau chiar mai mici cu 5% până la 10% în cazul Greciei sau al Bulgariei şi cu până la 10% mai mari în Turcia.

3 nopţi, all inclusive, la hotel de 5 stele la Mamaia vă costă 1.000 lei de persoană

Potrivit datelor reprezentanţilor Agenţiilor de Turism, un pachet de trei nopţi la un hotel de 5 stele din Mamaia costă în perioada Paştelui circa 1.000 de lei de persoană, în regim all inclusive. Un sejur similar ca perioadă, dar la un hotel de 4 stele din aceeaşi staţiune, costă 470 lei/persoană cu demipensiune.

O noapte de cazare la un hotel de trei stele din Sinaia costă 60 de lei de persoană, iar într-o unitate similară de la Bran tariful este de 90 de lei. În Poiana Braşov preţul unei nopţi de cazare la un hotel de 3 stele este de circa 100 lei de persoană. În Borşa, o noapte la o unitate de 3 stele costă 74 lei de persoană, iar la Gura Humorului 65 lei. La un hotel de 4 stele din Slănic Moldova, un pachet de 3 nopţi de cazare cu mic dejun, masă tradiţională d

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 9 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 3 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 5 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 6 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 13 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 5 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 5 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 10 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°