L-am văzut cu ochii minţii pe Cioran, învârtindu-se, “aerian”, ore în şir, cu un colăcel sub braţ, prin sediul ambasadei României de la Paris.

Momentul, evocat de Matei Vişniec, duminica trecută, la întâlnirile revistei craiovene “SpectActor”, avea loc după căderea comunismului, când Paleologu era ambasador şi îi invitase la o pălincă pe românii din exil.

Cioran ar fi împlinit anul acesta 100 de ani, dar nu se află pe lista sărbătoriţilor UNESCO din cauza convingerilor sale nu tocmai democratice dintr-o vreme. Şi Grigore Horhoianu, din comuna gorjeană Bălăneşti, a suferit sub comunişti pentru că a fost legionar. Are acum 104 ani, un băiat de 72 şi o fată de 69, a ieşit la pensie în 1969 şi nu a fost niciodată internat în spital.

Pe nea Petrică (82 de ani) l-a găsit părintele Sever Negrescu într-un sălaş săpat în stâncă, pe Clisura Dunării, la o oră cu maşina de Eşelniţa şi alte trei de urcat muntele pe jos. Bătrânul are 10 capre, nu şi pensie, curent electric sau radio. Ştie că americanii au ajuns pe lună, crede că vin vremuri tulburi, dar e convins că Vasile Jinga şi Axinte, care păzesc oile în sat, nu vor simţi greutatea: „Aceştia doi se vor izbăvi”.

„Sunt umblată ca ţăstu’n vatră. De unde să ştiu de alte naţii? Şi aici e tot Paris, iar în al nostru ne ducem bătrâneţile liniştiţi”, spune Floarea Bănicioiu, plimbându-se pe „Şanţ Elize”, cum îi zice colegul meu Dan uliţei din satul Paris aflat la 32 de kilometri de Slatina, cu pacea celor care auzeau cântecul cocoşilor şi lătratul câinilor în ţara vecină, dar erau mulţumiţi să moară de bătrâneţe, fără să fi plecat vreodată din satul lor.

Citeşte alte materiale ale jurnalistului Cornel Ungureanu pe blogul acestuia.