Cum a dat soarele, în sfîrşit, spaţiul din faţa Bibliotecii Centrale Universitare, partea cu aula, s-a populat cu oameni ieşiţi la plimbare. Stau pe treptele amenajate sub un mare cal şi evită să privească în sus. Şi nu este nici un pericol că le-ar da soarele în ochi, este ceva acolo care face o umbră suficientă pentru mai mulţi trecători sau, mai ales, pentru cei ce ies din aula BCU şi, instinctiv, privesc exact sub coada calului de bronz al lui Carol I 2010, din bronz şi el. Este cea mai nouă statuie a Bucureştiului care, după o îndelungată abstinenţă, s-a umplut de monumente. Ba nu, cel mai nou este monumentul de la Teatrul Naţional, îndelung aşteptata "Căruţă cu paiaţe" care, lipsită de cai, vite sau alte animale de povară, a ajuns la Kilometrul Zero al anticomunismului.

Dedicat lui Caragiale şi personajelor sale, un astfel de monument era necesar. Oraşul fondat, sau măcar atestat în premieră de Vlad Ţepeş, nu are un monument al voievodului aflat în top tenul internaţional al românilor, ci doar un bust în faţa casei lui, la Curtea Veche. În schimb mai are un monument Caragiale, unul cu o istorie demnă de genialul dramaturg. Nu-i nimic, un monument Caragiale nu strică niciodată, chit că îl "ridică" politicienii şi alegătorii, zi de zi, ceas de ceas, peste tot. Nici opţiunea pentru Ion Bulborea nu este rea, maniera lui mai caricaturală predispunînd la o abordare în spirit. Dacă aveţi chef de horror, închipuiţi-vă acest monument făcut de Spătaru, autorul Moroiului de la Izvorul Rece, a Ospătarului de la Herăstrău, a Constipatului de sub calcanul lui Bordenache şi a Crăcănatului de la Craiova.

Revenind la cel mai nou monument bucureştean, sînt acolo cîteva idei şi opţiuni de apreciat, inclusiv adunarea într-o căruţă a eternilor călători, actorii de altădată. Genială este ideea de a da personajelor chipul actorilor care le-au nemurit, trăitori din vremur