Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directori fără concurs la Consiliul Judeţean

Publicat in Bihoreanul, joi 17 martie 2011 ·

La mai puţin de o lună după pensionarea lui Gheorghe Tonţ şi a Smarandei Scridon, Consiliul Judeţean Bihor a găsit noi directori la Direcţia de Administraţie Publică Locală (subordonată secretarului judeţului, Carmen Soltănel) şi, respectiv, la Direcţia Economică (aflată în subordinea vicepreşedintelui Dumitru Voloşeniuc).

Cel care şi-a asumat sarcina de a-i prezenta pe noii directori Sarkadi Zsolt şi Dimitrie Muscă a fost, joi, preşedintele CJ Bihor, Radu Ţîrle, care a recunoscut că aceştia nu au fost angajaţi prin concurs, ci prin transfer, primul fiind până săptămâna trecută director executiv adjunct la Direcţia de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului, iar celălalt director de deconcentrată, la Direcţia de Cultură.

"Nu am organizat concurs, pentru că în cazul funcţionarilor publici - iar cei doi noi colegi sunt funcţionari publici de mulţi ani - legea permite ocuparea posturilor de conducere prin transfer", a declarat preşedintele CJ, Radu Ţîrle.

Încolţit de jurnalişti, care i-au reproşat că nu a ales varianta concursului, Ţîrle a încercat să se justifice spunând că el crede că "ar trebui să ne gândim şi la acest stat prăpădit care este statul român", afirmând că prin alegerea unor funcţionari publici cu vechime şi cu experienţă CJ este în câştig, deoarece aceştia cunosc sistemul în care activează mai bine decât alţii şi, ca atare, ar putea gestiona mai bine activităţile pe care le vor avea în fişa postului. "Noi am crezut că trebuie folosiţi oameni din sistemul bugetar, care au mai multă expertiză profesională", a spus Ţîrle.

Cel mai asaltat cu întrebări din partea jurnaliştilor a fost Sarkadi Zsolt, care a afirmat că a părăsit şefia Direcţiei de Cultură Bihor în favoarea Direcţiei de Administraţie a CJ la dorinţa sa, adăugând însă că are mai mult decât calificarea necesară. Sarkadi este jurist, absolvind Facultatea de Drept a

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

23°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°