O simplă incursiune prin hipermarketuri ne arată că mărfurile se scum­pesc agresiv. Şi asta tocmai când leul se apreciază. Din păcate, degeaba se întăreşte moneda naţională dacă pe piaţă există un exces semnificativ de bani, care permite comercianţilor să-şi maximizeze profiturile până la nivelul la care îl vor absorbi. Mai ales că banca centrală finanţează în conti­nuare indirect bugetul statului, obiectiv divergent cu cel al atingerii ţintei de inflaţie. Într-un asemenea context, BNR se îndepărtează, în loc să se apropie şi de criteriile ce trebuie îndeplinite pentru adoptarea euro. Singura nădejde să trecem la euro la data stabilită ar fi ca, după Grecia şi Irlanda, să se amplifice dificultăţile din Portugalia şi Spania, iar Germania să nu reuşească să-şi ducă deficitul bugetar sub 3% din PIB. Şi apoi – având în vedere acest lanţ nefericit de evenimente – să se revizuiască reperele de la Maastricht.

Aşadar preţurile cresc agresiv. Cum de-şi permit comercianţii să le ma­joreze? E foarte simplu: de pe ur­ma micşorării rezervelor minime obli­gatorii (RMO) şi a împrumutu­rilor de la organismele financiare in­ter­naţionale au rezultat bani în exces. Ce sunt RMO? BNR impune băn­ci­lor ca o parte importantă din eco­no­mi­sirile în lei şi în valută să fie virată în conturile sale. Cu scopul declarat de a nu permite intrarea în economie a unei cantităţi masive de bani, care n-ar putea fi absorbită şi ar genera inflaţie.

Din nefericire, banca centrală a uitat complet de scop şi a scăzut ma­siv RMO în valută. Cu devizele returnate de BNR, băncile comerciale au creditat statul. Apoi, Trezoreria Sta­tului a mers cu valuta împrumutată la BNR, care i-a dat în schimb lei de cheltuială. BNR şi-a recuperat, practic, întreaga cantitate de euro pe care o disponibilizase din rezerva valutară, dar înainte de a decide mic­şo­ra­rea RMO masa bănească aferentă re­zervelor m